Duminică dimineața am mers la Jebel, o localitatea "cu nume" pentru Banatul de câmpie. Atestată documentar din 1334, comuna Jebel numără 3.781 de locuitori, fiind administrată cu responsabilitate de un primar tânăr și vizionar.
Aici era planificată frumoasa sărbătoare a împlinirii celor 120 ani de mărturie baptistă în această localitate. Totul a fost bine pregătit, ca pentru un praznic în cinstea Domnului.
S-au adunat credincioșii din toate părțile, din țară, dar și din diaspora europeană, americană și australiană. Biserica s-a umplut, iar cântarea comună ne-a ridicat sufletește pentru a intra în părtășie unii cu alții și cu Dumnezeu. Grupurile de copii, corul mixt și fanfara bisericii, slujirile individuale și mesajele din Scriptură au evocat harul dat de către Dumnezeu pe parcursul celor 120 ani.
În anul 1905, Ilie Rusalin, un comerciant "bombonar" din localitatea Jebel, care prin deplasările sale repetate în Timișoara pentru aprovizionarea prăvăliei sale din Jebel, aude Vestea Bună a Evangheliei și Îl primește pe Hristos. În prăvălia lui ia ființă Biserica Baptistă din Jebel.
Sub păstorirea mai multor slujitori ca Pascu Atanasie, Savu Barbu, Moise Treța sau Ciorbă Moise, biserica avea să crească numeric și spiritual pe parcursul anilor, bucurându-se de cor, fanfară, grupe de copii, manifestând în același timp o înflăcărată dorință de a face misiune și evanghelizare.
În prezent, Biserica Baptistă din Jebel este o comunitate vie de credincioși, angajată în diverse slujiri, cu un potențial deosebit de a duce Marea Trimitere dată nouă de Isus Hristos Domnul.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru păstorii acestei biserici, fr. Marius Ianc și fr. Sami Muntean. Domnul să le dea har și rod în binecuvântată chemare de a-L sluji pe Marele Păstor.
"Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă...!" Ps. 115:1
La mulți ani, popor al Domnului!
Cocîrțeu



%20%23%20MM.gif)





