„Vor veni la noi pentru o dimineață Ionuț și Andreia, de la «HaiHui în doi»”, mi-a spus Ioana acum câteva zile.

Sincer? Nu am crezut-o. 

Totuși, curios, am intrat pe YouTube. Chiar erau în Madagascar! Am descoperit câteva dintre filmele lor, excelent realizate, din Antananarivo și apoi din Nosy Be.

„Ce să caute ei la noi?”, mă gândeam. Apoi mi-am liniștit singur gândurile: „Cu siguranță nu vor veni.”

Ieri așteptam un semn de la ei. Cum nu a mai venit, mi-am luat gândul de la întâlnire. Dar azi-dimineață, după ce am lăsat copiii la școală, Ioana mi-a spus cât se poate de firesc:

„Trebuie să îi luăm de la aeroport pe Andreia și Ionuț!”

Așa a început o zi care ne-a adus multă bucurie.

DINCOLO DE CAMERĂ, DOI OAMENI CU INIMI CALDE

Îi știam din călătoriile lor. Fie că am fost în România, fie că am ajuns prin USA, i-am văzut urmăriți de mulți oameni. Astăzi aveam să îi cunoaștem de aproape: oameni calzi, plăcuți, curioși și atât de ușor de abordat!

După o cafea rece împreună, care ne-a ținut loc de mic dejun, am pornit să le arătăm câteva dintre proiectele care se desfășurau astăzi.

La Biserica Speranța ne-am întâlnit cu părinți ai copiilor cu dizabilități. Le-am povestit despre lucrarea pe care Dumnezeu ne-a așezat-o pe inimă și despre bucuriile din ultimele luni. Au cunoscut medicii care erau acolo, pe pastorul Angelo, doamna Ambinintsoa, implicată în proiect și pe doamna Vaika, inima de la care acest proiect a început.

Proiectul cuprinde 15 familii ce au copii cu dizabilități. Majoritatea dintre ei nu pot să meargă pe picioarele lor. Patru copii, sprijiniți prin ergoterapie și kinetoterapie, au început să meargă! Pentru familiile lor, fiecare pas înseamnă enorm. Iar o fetiță care avea frecvent crize de epilepsie nu mai avusese nicio criză de o săptămână, după câteva luni de tratament cu medicamente primite din Europa. Un progres care ne dă speranță, în timp ce îngrijirea continuă.

 ÎN SPATELE PROIECTELOR SUNT OAMENI

La Centrul Misionar Heal One Life, Ioana le-a prezentat proiectul Didasko. Copiii din proiect erau la școală - fiecare la școala în care este înscris. Vin la noi doar sâmbetele. Deși nu erau acolo, poveștile lor ne-au însoțit prin săli.

Pe unul dintre pereți sunt multe nume românești: familii care, de-a lungul anilor, au susținut investiția educațională și spirituală în viețile sutelor de copii care au trecut prin acest proiect.

Privind acele nume, ne-am amintit din nou cât de mulți oameni au pus umărul la această lucrare. 

„Ne-ar plăcea ca și numele nostru - „HaiHui în doi” să fie scris data viitoare pe acest perete!, a exclamat la un moment dat Ionuț. „Cu mare drag!”

Andreia și Ionuț ne puneau întruna întrebări, iar noi încercam să răspundem fără să ne lungim prea mult. Nu era ușor: fiecare proiect ne aducea în minte alte chipuri și alte povești!

Le-am prezentat și o parte din echipă: Lanto, care se ocupă de contabilitate; Vony, de aprovizionare și sprijin social; Ambinintsoa, de secretariat și proiectul pentru copiii cu dizabilități; Sambatra, de radio online și resurse umane.

În studioul radio, pastorul Tafita tocmai încheiase o emisiune, alături de Eliot, operatorul nostru media. Pastorul Michael era plecat, însă am reușit să stăm de vorbă cu pastorul Andry, președintele Asociației Fifaliana Indray, care ne-a arătat și un proiect la care lucrează.

Timpul trecea mult prea repede.

ȘI NOI AVEAM ATÂTEA DE ÎNTREBAT!

La prânz, am profitat de câteva momente ca să îi ascultăm și noi. Despre începuturile lor. Despre viața pe drum. Despre țările în care au ajuns, unele mai ușor de străbătut, altele cu multe provocări. Ce plăcuți sunt acești oameni! Nu m-am putut abține, să nu le spun acest lucru de câteva ori.

Am descoperit chiar și prieteni comuni, întâlniți de ei prin Africa. Ce mică poate deveni lumea atunci când începem să ne spunem poveștile!

Ne-au impresionat optimismul lor, naturalețea și smerenia cu care ne-au ascultat. Aveau atât de multe experiențe de împărtășit, dar erau sincer interesați de oamenii pe care îi întâlneau aici.

Nici lor nu le-a fost mereu ușor. Au trecut prin greutăți, au continuat și au găsit motive de recunoștință pe care le împărtășesc cu cei care îi urmăresc.

Astăzi, povestea lor ne-a încurajat și pe noi.

ÎMPREUNĂ, PRINTRE OAMENII DIN MAIBAHOAKA: 130 DE OAMENI AJUTAȚI

Ultima oprire a fost în cartierul Maibahoaka, unde Clinica Mobilă Betesda și echipa medicală ofereau consultații și tratament.

În fața primăriei, copii desculți alergau pe drumul cimentat. În apropiere, oamenii își așteptau rândul, fiecare cu durerea și îngrijorarea lui.

A venit și o mamă de departe, de la zeci de kilometri, îngrijorată pentru fiica ei. Starea ei ridica suspiciunea unei boli serioase. Urmează investigații pentru a înțelege ce se întâmplă și cum o putem ajuta. Pentru că vrem să îi fim alături acestei familii.

Ionuț — sau Ion, cum îl alintă Andreia — filma și se apropia de oameni. Andreia ne încuraja să povestim despre familiile și copiii pe care i-am întâlnit de-a lungul lucrării din Madagascar.

În jurul nostru, echipa își continua slujirea.

Rado măsura tensiunea, temperatura și greutatea pacienților, iar împreună cu Tsiry îi îndruma mai departe. În cortul medical, doctorul Andry consulta bolnavii. În clinica mobilă, Fred oferea medicamentele, potrivit indicațiilor medicale.

Pastorul Andry, președintele asociației, urmărea desfășurarea activității, vorbea cu oamenii, îi asculta și îi încuraja.

Ioana se împărțea între echipă și oaspeții noștri, cărora le explica lucrarea medicală pe care o coordonează. Spre seară, Clinica mobilă Betesda și echipa s-au întors osteniți, dar mulțumiți. Am reușit să oferim ajutor medical gratuit și medicamente la 130 de pacienți.

Atâtea nevoi. Atâtea povești. Și oameni care aleg să fie acolo, aproape de cei care suferă. 

CÂTEVA ORE CARE NE-AU RĂMAS ÎN INIMĂ

Speram să mai ajungem și acasă cu Andreia și Ionuț. Naomi m-a rugat de dimineață: „Tati, aș dori să îi cunosc și eu.” Ea este o lipicioasă și fură inimile tuturor musafirilor care vin la noi. Așa sunt copiii la vârsta de 7 ani.

Dar timpul zburase. Trebuia să pornim spre aeroport: îi aștepta un drum lung către Asia. Apoi, spre America de Sud. Pe harta viitorului apropiat se afla Venezuela, Bolivia…și alte proiecte.

Ne-am despărțit cu bucuria că ne-am cunoscut și cu dorința de a ne revedea. Ne-au rămas în inimă zâmbetele lor, privirile calde și compasiunea față de oamenii întâlniți.

Le-am promis că îi vom purta în rugăciunile noastre și că îi mai așteptăm în Madagascar. Și ne-au spus că vor reveni. Timpul în Madagascar a fost senzațional și bulversant!

VĂ MULȚUMIM, IONUȚ ȘI ANDREIA!

Pentru vizită. Pentru felul în care ați ascultat. Pentru interesul față de oamenii și lucrarea de aici. Pentru prietenia pe care ne-ați oferit-o în aceste câteva ore. Dar și pentru dragostea voastră pentru natură și pentru că sunteți o adevărată enciclopedie, povestindu-ne atâtea lucruri, din atâtea locuri îndepărtate.

Dumnezeu să vă ocrotească oriunde vă vor purta pașii — în Asia, în Venezuela, în Bolivia și în toate locurile care vă mai așteaptă!

Să continuați să descoperiți lumea și să ne-o aduceți aproape, cu bucurie, recunoștință și drag de oameni.

Din Madagascar, vă însoțim cu prietenie și rugăciune!

Marcel Șaitiș