
Paul Negruț, Rectorul Universității Evanghelice Emanuel din Oradea, a transmis pe un grup de rugăciune al părinților chemarea la o săptămână de post și rugăciune pentru împiedicarea manevrelor politice legate de introducerea educației sexuale în școli fără acordul părinților.
„Cu regret vă anunț că numărul politicienilor cu frica de Dumnezeu a scăzut îngrijorător de mult în Parlamentul României. Cu un vot de 72–58, Legea a fost trimisă la comisii pentru a fi modificată așa cum cer Președintele și USR PLUS”, le-a transmis Paul Negruț părinților.
„Este vremea să căutăm fața Domnului cu post și rugăciune pentru, ca să vină vremuri de pocăință peste țara noastră. Numai Dumnezeu a putut trezi în vechime duhul lui Cir Persanul, și numai Dumnezeu poate trezi în vremea de acum duhul conducătorilor politici ai României. Atunci a fost un Daniel care a căutat fața Domnului cu rugăciune și post, iar azi e rândul nostru”, a mai scris el.
„În perioada următoare bătălia pentru sufletul copiilor noștri se va da în comisii și apoi în plenul Parlamentului. Iar pentru noi bătălia se va da pe genunchi. Dumnezeu strigă peste veacuri : «Caut printre ei un om să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară…» (Ezechiel 22:30). Fiecare este chemat să răspundă personal lui Dumnezeu.”
Președintele Iohannis a întors legea în Parlament, deși fusese adoptată cu o majoritate largă de Parlamentul anterior și declarată constituțională de către Curtea Constituțională a României (CCR).
Profesorul Paul Negruț a explicat în mesajul său care ar fi consecințele modificării acestei legi:
„Practic ce înseamnă acest lucru ?… Că legea Educației sexuale va fi modificată și aprobată de Parlament în faza inițială: aceea de a se introduce de la grădiniță educația pro-homosexualitate, în care se vor folosi materiale ajutătoare (imagini, păpuși, obiecte, cărți) prin care copiii vor VEDEA EXPLICIT acte sexuale între două persoane de același sex, li se va spune copiilor că se pot căsători cu persoane de același sex și că își pot schimba sexul după cum vor!”
El i-a chemat pe părinți la luptă cu arma rugăciunii: „Doresc ca săptămâna viitoare să ținem post împotriva acestor manevre demonice!”