Articole Devoționale / Motivaționale

Viorel Iuga ◉ Al patrulea val sau al patrulea har?

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Viorel Iuga ◉ Al patrulea val sau al patrulea har?
Am început să ne obișnuim cu ”valurile” și le numărăm...

Deși trece prin multe valuri de încercări, apostolul Pavel alege să le scrie creștinilor din Corint despre episoade de har. 2 Corinteni 1.15
 
Sunt ferm convins că în ultimul an și jumătate fiecare ”val” a fost o perioadă de har. Fiecare a fost o etapă în care am avut harul să ne verificăm credința, dragostea față de Domnul și de semeni, puterea de mărturisire a Evangheliei. Au fost momente în care am putut să-i încurajăm pe cei deznădăjduiți, să-i corectăm pe cei greșiți și să îndreptăm privirile oamenilor spre Medicul cel bun, spre Domnul Isus.

Acum, când autoritățile au decis că ne va lovi puternic al patrulea ”val”, vă îndemn să privim cu mult optimism, ca la a patra ocazie de har. În perioada următoare putem să credem mai mult, să ne legăm mai puternic de Dumnezeu și să-i slujim mai mult pe frați și pe semneni. Cu ajutorul Duhului Sfânt, putem să luminăm mai clar și să mărturisim mai înțelept. Să nu uităm că va trece și ”valul”, dar și harul. Să lucrăm în așa fel ca să nu ajungem într-o zi la concluzia tristă, că am primit har, dar că l-am irosit sau l-am folosit în mod greșit. Tot ce primim trebuie folosit pentru gloria Stăpânului și pentru extinderea Împărăția Lui.

Să nu ne temem că vine ”valul”, dar să ne cutremurăm la gândul că am putea irosi harul divin!
 
Viorel Iuga