Dragilor,

am plecat spre Cuba cu dorința de a-mi vedea frații de credință. Am vrut să văd ce au mai făcut, cum mai sunt și să gândim împreună niște proiecte, rugându-ne să înțelegem voia Domnului cu privire la colaborarea viitoare.

Cu ajutorul Domnului, am ajuns bine, m-am întâlnit cu frații și am avut experiențe frumoase. Întâlnirea Convenției, care are peste 700 de biserici, 280 de păstori și mulți misionari, a avut loc în MOA, un municipiu cu aproximativ 71.000 de locuitori, un loc cu multă poluare, o localitate unde se extrage nichel și cobalt, dar cu prezență religioasă semnificativă. Ne-am întâlnit cu delegații la Convenție, cu sute de frați și de surori. Am vorbit în public și în particular cu tineri și bătrâni, oameni obișnuiți și slujitori ai Domnului.

La început am fost copleșit de unele situații și mă gândeam că nu se mai poate face nimic, că situația este prea grea și prea complicată să mai facem ceva. Apoi, continuând să ne rugăm și să discutăm cu oamenii, cu  slujitorii, cu plantatorii de biserici, cu lideri de departamente, am fost încurajat. Mi-am dat seama, încă o dată, că nu putem ajuta toate bisericile din Convenție, că nu ne putem implica în toate nevoile și în toate proiectele, dar îi putem ajuta pe câțiva, pe cei înspre care ne călăuzește Duhul Sfânt. Am fost încurajat și bucuros să întâlnim persoane cu care am colaborat în trecut și să auzim că ceea ce am început cu ani în urmă continuă la un nivel superior. Cu toate că situația extrem de dificilă din țară face ca mulți să încerce să plece, oamenii continuă să se pocăiască, iar cei care rămân în slujire sunt serioși și harnici.

Ar fi așa de multe de spus, dar nu este nici locul, nici momentul. Pot să vă spun însă că după prima vizită în Cuba mi-am dat seama că nu m-aș duce acolo ca turist, dar după fiecare misiune de acolo devin mai înflăcărat în decizia de a continua să-i ajutăm. Atât Domnul nostru, cât și ei, merită asta!

Închei cu ce scriam unor prieteni și frați: Vizita la frații din Cuba mi-a reamintit că bucuria în viață și în închinare nu depinde de ce ai, ci de cine ești. Cu libertate restrânsă, cu mâncare raționalizată, cu salarii de nimic, în condiții de viață, muncă sau spitalizare greu de imaginat pentru unii, creștinii sunt plini de bucurie.

Să fim recunoscători pentru tot ce avem și să nu permitem aspectelor vremelnice să ne fure bucuria vieții și a slujirii. Iertarea, înfierea, bogățiile în Cristos și privilegiul slujirii să ne ajute să umblăm și să alergăm pe Cale plini de bucurie și de speranță. Iubirea Părintelui, îngrijirea Păstorului și îndrumarea Duhului ne sunt suficiente.

Și încă ceva foarte important: deși din punct de vedere material este mai ferice să dăruiești decât să primești, în realitate, de fiecare dată când dăruiești, primești... și nu puțin!

Sunt profund recunoscător celor care v-ați implicat și veți continua să o faceți. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!

Viorel Iuga