Nu e nimic mai tragic pentru Europa zilelor noastre ca distrugerea intenționată a valorilor, și mai ales a copiilor nenăscuți. Occidentalii și liderii lor sunt îmbătați de pornirile lor anti-viață. Știrile care apar aproape zilnic privind subiectul zbârlesc pielea celor care încă se mai gândesc la viitor, viitorul Europei, ca să nu mai zicem la copiii nenăscuți.
Spania a anunțat că vrea să organizeze un referendum constituțional pentru a introduce avortul în Constituție. [Link: https://www.theolivepress.es]
Norvegia a extins perioada avortului de la 12 la 18 săptămâni, iar un motiv pentru care avortul va fi permis – fără opreliști, va fi la cererea mamelor care deja au născut 2 sau 3 copii. [Link: https://www.liveaction.org]
Iar la nivel de UE, cetățenii au colectat 1 milion de semnături pentru un referendum unional cu scopul de a înscrie dreptul la avort în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. [Link: https://www.liveaction.org]
Și, ca și când asta nu ar fi fost destul, recent s-a făcut dezvăluirea că în patru ani (2022-2025) organizația internațională avortistă International Planned Parenthood Federation (IPPF), a primit din partea UE asistență financiară de aproape 3,7 miliarde de euro. TREI MILIARDE ȘAPTE SUTE DE MII DE EURO!
Pentru strivirea până la moarte a copiilor nenăscuți, a ființelor umane nenăscute, în numele „drepturilor omului”. [Link: https://agendaeurope.wordpress.com]
În contrast, Casa Albă a sistat orice finanțare o oricăror organizații interne ori externe care promovează avortul. Inclusiv IPPF. Lumea i-a sărit în cap lui Trump și Casei Albe pentru că recent au sistat multe din programele americane de ajutorare prin USAID. Au făcut-o temporar, tocmai pentru a asigura cetățenii că banii lor, desemnați pentru programe umanitare internaționale, nu ajung pe mâinile avortiștilor ori a teroriștilor, cum nu de puține ori s-a întâmplat.
Ursula ține pârghiile financiare ale UE. Le folosește pentru distrugerea valorilor și a viitorului Europei. Pe undeva europenii merită o astfel de persoană la vârful piramidei. Europenii s-au abătut de la calea care le putea da un viitor și viața, alegând rătăcirea care inevitabil va duce la moarte.
Peter Costea



%20%23%20MM.gif)





