Anii Administrației Trump au generat o mulțime de cărți despre conservatorism. Recomand una tocmai publicată, a profesorului Edmund Fawcett, Conservatism, The Fight for a Tradition / Conservatorismul, bătălia pentru tradiție. Publicată de Princeton University Press, cartea costă $35.
Cartea este recomandată în special pentru cei interesați de istoria și evoluția gândirii conservatoare. Cele 544 de pagini ale cărții îl duc pe cititor prin culoarele gândirii conservatoare din Marea Britanie, Franța, Germania și America, de la originile moderne ale conservatorismului până în zilele noastre.
Fawcett este gânditor de stânga, dar respectă gândirea conservatoare. Spre deosebire de „progresiștii” zilelor noastre care vorbesc fără să gândească și fără să asculte la ce au de spus conservatorii, Fawcett nu îi numește conservatori „fasciști”, ci „dreapta solidă / hard right”, o ideologie care gândește în termeni tradiționali, nu respinge modernitatea, dar atenționează că modificările radicale, multiple, profunde și produse într-o perioadă scurtă de timp dăunează mai mult decât ajută.
Recomand o recenzie a cărții: www.nytimes.com
Peter Costea