%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Aș putea să vă scriu multe despre statul român și instituțiile sale. Nu o dată am vrut să plec, unde văd cu ochii, sau dincolo, cum ar fi Țara de Foc.
Aș putea să vă scriu multe din propria experiență însângerată despre mass-media, dar scârba împiedică stiloul să se miște.
Am să vă spun, în schimb, o poveste de săptămâna trecută.
Am aflat că, în amărâtul nostru de oraș, este un om care, de vreo cinci ani, nu s-a mai dat jos din propria mașină, mașinǎ pe care a dotat-o cu o sobă pentru zilele de iarnă. Paralizat aproape în totalitate, cu puroi și viermi pe picioare, cu ochii aproape orbi.
Cu oameni buni l-am extras din mașină, l-am spălat, l-am dus la Spitalul din Ștei (mulțumesc, Sorin Vesa!), l-am externat și l-am sunat pe Viorel Pașca: „Pot să-l aduc la tine?” A zis „Da, imediat”. Mi-a mai spus că trimite el ambulanța lui dacă nu am eu mașină.
Nu a mai apucat să trimită ambulanța.
Asta din ce am realizat eu azi, privind adânc în capacul veceului, cu numele de știri .
Acum stau și-mi privesc iarăși năuc, valiza...
Vladimir Pustan
