În lumea noastră, în care egalitarismul a devenit o ideologie generalizată, biserica este supusă constant presiunilor culturii. Tot mai des și în moduri diverse se încearcă acreditarea ideii că femeile sunt chemate și ele la slujirea pastorală.

Biblia nu susține această perspectivă. De ce? Nu pentru că ele sunt inferioare bărbaților. Nicidecum. Nu pentru că nu ar fi capabile să predice sau să desfășoare alte activități specifice slujirii pastorale. Ci pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu al rânduielii. Există o rânduială în însăși Sfânta Treime, în contextul unor relații desăvârșite; există rânduială în creație, în familie și, desigur, în biserică.

Iată câteva argumente:

(1) Fundamentarea relației bărbat–femeie în creație, nu în cultură
Unele persoane susțin că diferențele de rol dintre bărbat și femeie sunt rezultatul contextului cultural al vremii apostolice. Totuși, argumentația biblică este ancorată în creație, nu în cultură.
• Rânduiala din biserică este legată de ordinea creației (1 Timotei 2:12–13).
Pavel afirmă că femeia nu trebuie să exercite autoritate asupra bărbatului în cadrul adunării și își întemeiază argumentul pe faptul că Adam a fost creat înaintea Evei.
• Bărbatul este capul nevestei (1 Corinteni 11:8–9).
Apostolul arată că bărbatul nu își are originea în femeie, ci femeia în bărbat, iar femeia a fost creată ca ajutor potrivit pentru bărbat.
• Pavel interpretează că Adam, nu Eva, este reprezentantul umanității (Romani 5:12–19).
Prin neascultarea unui singur om, păcatul și moartea au intrat în lume, iar prin ascultarea unui singur Om, Hristos, vin îndreptățirea și viața pentru cei ce cred.

(2) Restricții cu privire la învățătură în context eclezial
Scriptura stabilește anumite limite cu privire la exercitarea autorității doctrinare în biserică.
• Femeia să nu exercite autoritate asupra bărbatului (1 Timotei 2:12).
Pavel spune că nu îngăduie femeii să învețe sau să exercite autoritate asupra bărbatului, ci să manifeste o atitudine liniștită și respectuoasă.
• Femeia să învețe în supunere (1 Timotei 2:11–12).
Femeia este îndemnată să primească învățătura cu smerenie și într-un spirit de supunere față de rânduiala stabilită de Dumnezeu.
• Femeia să învețe în tăcere (1 Corinteni 14:33–35).
„căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților. Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice și Legea. Dacă voiesc să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbații lor acasă, căci este rușine pentru o femeie să vorbească în Biserică.”

(3) Paradigma conducerii în familie
Modelul relației dintre soț și soție constituie un fundament important pentru înțelegerea conducerii spirituale.
• Soțul este „capul” nevestei (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:23; Col 3:18–19; 1 Pet 3:1–7)).
După cum Hristos este Capul Bisericii, tot astfel soțul este așezat într-o poziție de responsabilitate și conducere în familie.
• Conducerea în familie este asemănată cu modul în care Hristos este Capul Bisericii (Efeseni 5:25).
Soțul este chemat să își iubească soția în mod sacrificial, după modelul lui Hristos, care S-a dat pe Sine pentru Biserică.

(4) Paradigma conducerii în biserică
Modelul de conducere prezentat în Noul Testament indică în mod consecvent spre o conducere masculină a bisericii locale.
• Calificările pentru prezbiteri îi vizează pe bărbați („bărbat al unei singure neveste”) (1 Timotei 3:2; Tit 1:6).
Cel chemat la slujba de prezbiter trebuie să fie un bărbat cu o viață morală ireproșabilă, credincios soției sale și capabil să își conducă bine casa.
• Isus a ales doisprezece apostoli bărbați ca temelie a bisericii (Luca 6:12–16).
După o noapte de rugăciune, Domnul Isus a ales dintre ucenici doisprezece bărbați pe care i-a numit apostoli și cărora le-a încredințat o autoritate specială.
• În Noul Testament nu există niciun text în care să vedem o femeie ocupând funcția de prezbiter.

Deși întâlnim numeroase femei credincioase implicate în slujire, nu există niciun exemplu explicit al unei femei care să fie prezentată ca prezbiter sau pastor al unei biserici locale.

Așadar, nu este vorba despre un singur text sau despre un singur argument și, nicidecum, despre o simplă chestiune culturală. Dumnezeu a rânduit ca, în biserică, bărbații să fie păstori și prezbiteri.
Faptul că, de-a lungul istoriei, au existat numeroase abuzuri împotriva femeilor — și au existat — nu justifică abandonarea învățăturii Scripturii ca o formă de compensare pentru derapajele adesea produse în societățile patriarhale.

Aceasta nu înseamnă că femeile nu pot sluji în biserică. Dimpotrivă, ele sunt o adevărată binecuvântare, iar slujirile lor diverse contribuie în mod esențial la zidirea Trupului lui Hristos. Există contexte legitime pentru numeroase forme de slujire, inclusiv pentru învățătură, ucenicizare, consiliere și evanghelizare.

Totuși, din perspectivă biblică, funcțiile de pastor și de prezbiter sunt rezervate bărbaților. De aceea, este înțelept și potrivit să ascultăm învățătura Sfintelor Scripturi, indiferent de presiunile trecătoare ale vremurilor noastre.

Costel Ghioancă