%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Aud că la Asbury oamenii nu se opresc din închinare. Că are are loc o trezire. Se prea poate să fie așa!
Ce se întâmplă acolo, m-a făcut să-mi amintesc de o experiență pe care am trăit-o cu ceva ani în urmă.
Eram în tabără, la Șăulia, cu un număr mare de tineri. Toată săptămâna avusesem diverse activități, iar seara timp de închinare. Pentru circa două ore, ne întâlneam, cântam, ne rugam și ascultam un mesaj biblic. Sosise și ultima seară, înainte de a pleca din tabără. Ca de obicei, era seara rezevată pentru focul de tabără. În plus, pregătisem și porumb, gata să fie pus pe jar.
Ne-am adunat de la ora 20.00 sau 21.00 (nu mai rețin exact) și am făcut ceea ce făcusem și în serile anterioare - am predicat și am cântat pentru circa 2 ore. Toți eram cu gândul la focul de tabără și la porumbul proaspăt copt. Urma să mergem din Capelă, direct afară, la festinul mult așteptat. Domnul avea alte planuri!
Am terminat predica și m-am îndreptat spre ieșire. Mă așteptam ca în spatele meu să se audă zgomotul scaunelor și chicotelile a zeci de tineri plini de energie care se grăbeau afară. Spre surprinderea mea, nu s-a auzit nimic. Era o liniște totală. Am mai făcut câțiva pași și m-am întors să văd ce se întâmplă. Toți tinerii stăteau pe scaun încremeniți. Se simțea prezența Domnului, într-un mod pe care nu îl pot descrie în cuvinte. Ajuns la ușa de ieșire, în spatele tuturor tinerilor, mi-am pus mâinile la spate și m-am proptit de perete, așteptând să văd ce se întâmplă....
Fără ca nimeni să spună ceva, un grup de tineri au mers în față, au luat câteva instrumente și au început să cânte. O melodie care s-a cântat fără întrerupere vreo 20 de minute, în engelză și română, a fost „Our God is Greater”. Totul era spontan. Cântările se împleteau cu rugăciunile, individual, în grup, cum îndemna Duhul.... Mulți tineri începuseră să plângă.... Priveam înmărmurit, fiind pironit de perete. Totul era așa de frumos încât nu doream să mă mișc din loc. Mi-era frică să nu mă trezesc din vis. Nu, nu viasm. Totul era cât se poate de real.
Într-un final, lucrurile s-au oprit, la fel de neprogramat cum au început. Am mers la focul de tabără, dar gândul nostru ne rămăsese la celălalt foc, al inimii și al Duhului lui Dumnezeu. De atunci, am mai trăit experiențe în care am simțit profund prezența lui Dumnezeu, însă niciodată ca în noaptea aceea, în tabără....
Recunosc că aș vrea să mai trăiesc măcar odată așa ceva!
Costel Ghioancă
