%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Unirea noastră cu Hristos este rama ce cuprinde întregul tablou soteriologic. Totul este posibil datorită unirii noastre cu Mântuitorul. Tot ce înseamnă mântuire, de la alegere la glorificare, se actualizează în baza acestei uniri.
Trebuie să reținem că unirea credinciosului cu Hristos a fost posibilă doar prin întruparea Mântuitorului. Dumnezeu a devenit Om pentru ca omul păcătos să se poată uni cu El. Aici discuția devine ceva mai complicată și urmează diverse traiectorii în funcție de lentilele noastre confesionale și limbajul teologic pe care îl folosim:
- Neo(protestanții) surprind, prin excelență, limbajul juridic al unirii noastre cu Hristos; acest tip de limbaj susține conceptul de substituție legală și, implicit, cheia de boltă a protestantismului – îndreptățirea prin credință!
- Ortodocșii accentuează limbajul ontologic al unirii noastre cu Hristos, formulând complicatul concept al îndumnezeirii omului; scopul este acela de a susține o teologie de tip mistic, apofatic dar și de explica noțiunea de ”ipostas eclesial” primit de cei ce se botează.
- În Romano-Catolicism se accentuează un limbaj de tip sacramental din dorința de a se sublinia rolul determinant al Bisericii și al clerului în devenirea creștină.
Cred că accentul protestant-evanghelic este cel mai aproape de textul biblic (cum aș putea crede altfel?!), dar există un cadru de reflecție și pentru celelalte abordări, chiar dacă nu în extremele duse de bisericile tradiționale. De pildă, cred că, uneori, nu reușim să subliniem suficient aspectul ontologic / organic al unirii noastre cu Hristos. Petru vorbește despre faptul că suntem părtași vieții dumnezeiești. Sigur, asta nu înseamnă că devenim ”dumnezei” sau că ne ”îndumnezeim”, pierzându-ne identitatea și personalitatea. Există diferențe calitative (și cantitative) între Dumnezeu și om care rămân insurmontabile.
Totuși, ne putem uni cu Dumnezeul-Om, cu Hristos. Cred că unirea cu Hristos este o unire cu Dumnezeu, chiar dacă se face prin intermediul naturii Sale umane. Astfel fără a deveni ”dumnezei”, devenim ca Omul-Dumnezeu! Or această unire cred că depășește discuția de tip federalist/reprezentativ (deși nu o exclude). Să nu uităm de paralelele dintre primul și Al Doilea Adam. Primul Adam e reprezentatul nostru (Capul federal) și totuși e ceva mai mult decât atât – suntem uniți ontologic / organic cu primul Adam prin intermediul vechii noastre naturi / firea pământească.
Tot astfel, Hristos este Al doilea Adam și reprezentatul noii umanități (aici se dezvoltă limbajul juridic) dar suntem și uniți cu El într-un mod organic, prin noua noastră natură (omul cel nou). Astfel, deși nu ne îndumnezeim, ne înomenim după chipul și natura Omului – Dumnezeu.
Merită menționată aici cartea lui H. Scougal – Viața lui Dumnezeu în sufletul omului.
Costel Ghioancă
