%20%23%20MM.gif)
Trebuie să ne bucurăm întotdeauna când o nouă biserică evanghelică se deschide în Romania, indiferent de denominațiunea evanghelică sub care se deschide. A trecut vremea comunismului, când cultele evanghelice nu prea se simpatizau! A existat, însă, și încă mai există, o oarecare reținere din partea conducerii cultelor ca într-o localitate mai mică să funcționeze două biserici din aceeași denominațiune, mai ales în mediul rural. Chiar când aparțin aceluiași cult, să poată să fie o biserică la un capăt al satului, alta la celălalt capăt, și una chiar în mijlocul satului.
Dacă, până la urmă, se mai acceptă astfel de situații, cum ar fi de acceptat să existe două culte de aceeași orientare teologică? Se poate argumenta că există trei culte ortodoxe și de ce n-ar fi și două culte de același fel.
Dar de ce să mai faci un cult când tocmai ai ieșit dintr-un cult asemănător?
Nu discutăm motivele ieșirii dintr-un cult, nu este treaba noastră, poate frații au avut motive întemeiate. Dar în ce relații va fi noul cult cu vechiul cult, asemănător? Ce statut va trebui să aibă noul cult, ca să difere de vechiul cult, presupunând că mărturisirea de credință va fi asemănătoare?
Dar există un vers care spune: ” Toate-s vechi și nouă toate”, iar înțeleptul Solomon spune: ” Ce a fost, va mai fi, si ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare”.
Cunosc personal, într-o oarecare măsură, pe cele trei personalități creștine care doresc să formeze un nou cult. Nu mă număr printre prietenii lor apropiați, deși mi-ar fi plăcut acest lucru. Doresc să vorbesc despre ei în ordinea alfabetica a numelor, cu specificația că există mereu o doză de subiectivism în părerile noastre.
Fratele Ceuță este un bun creștin, cu daruri evidente de păstorire, învățătură, de conducere și administrare, care au făcut din el un lider al ”Bisericilor lui Dumnezeu din Romania” ( Assemblies of God). Ca să caracterizezi o persoană, trebuie să cunoști ce a realizat. De aceea, trebuie să vizitezi Centrul Creștin din București, sistemul educațional realizat, de la grădiniță la liceu, precum și noile biserici înființate. Una dintre primele întâlnire avute cu fratele Ceuță a fost atunci când am vrut să afiliem Institutele noastre la Asociația Școlilor Teologice creștine din Europa, la întâlnirea cu reprezentantul acestei Asociații, Prof. Dr. Hartwig Schnurr.
Ne-am confruntat cu necazuri asemănătoare, având probleme cu terenurile pe care erau construite bisericile noastre, ne-am sprijinit reciproc în rugăciune, dar și participând la diverse acțiuni pentru rezolvarea acestor probleme.
Pe fratele Ianovici îl cunosc de când eram Președintele Alianței Evanghelice din Romania, dânsul ne ajuta ca avocat în diverse probleme. Evoluția spirituală a lui a fost spectaculoasă, mai ales atunci când hotărât să lase de-o parte slujba laică, să înceapă și să termine instruirea teologică și să conducă Biserica Betel, ca păstor.
O biserică păstorită de un alt slujitor al lui Dumnezeu, de o factură spirituală înaltă, fratele Bulgăr, cu care am avut onoarea și plăcerea să conlucrez în cadrul Alianței Evanghelice.
Biserica Betel a crescut numeric și spiritual, și era o plăcere să o vizitezi, cum de altfel, și astăzi este o plăcere să vizitezi această biserică.
Dar chiar și viața creștină evoluează cu surprize de tot felul, creștinii sunt și ei oameni, după cum și ”prorocul Ilie era un om ca și noi”, cum spune Scriptura.
Decât să intre în ”lupte fratricide”, fratele Ioanovici a decis să deschidă o nouă biserică, luând lucrarea de la început. O biserică autonomă, independentă, căreia să nu i se transmită decizii și ordine de la ”centru”.
A fost bine, sau a fost rău? Trebuie să lupți pentru adevăr, sau să lași adevărul să se apere singur? Poate că adevărul nu are nevoie de noi să-l apărăm, dar a spune întotdeauna adevărul, este sarcina oricărui creștin. Poate că în zilele noastre se împlinește proorocia Domnului Isus care spunea că: ”vine vremea când adevărul va fi vestit de pe acoperișul caselor”, metodele pe care le avem astăzi ne pot face să vestim adevărul” de pe acoperișul lumii”! Florin Ianovici a spus adevărul, și l-a spus înaintea lui Dumnezeu, apoi a intrat în jugul vestirii Evangheliei, și roadele s-au văzut destul de repede. Cine vrea să se convingă, să viziteze Biserica ”Renovațio”, sau să urmărească pe net serviciile divine care se transmit cu regularitate. (De menționat că ”Asociația religioasă Renovațio” are avizul de funcționare de la Secretariatul de Stat pentru Culte).
Dacă bănuiesc de ce a ieșit fratele Ianovici din acel cult, și înclin să-i dau dreptate, în parte, mă întreb de ce vrea să intre, din nou, sub un jug pe care l-a ”scuturat” odată?
Fratele Vladimir Pustan este și el un credincios aparte, care a ieșit din tiparele tradiționale și din rutina deceniilor trecute. De obicei, de oamenii mari ai credinței din vremea noastră, nu te prea poți apropia, nu ai privilegiul unei părtășii reale cu ei, sunt prea ocupați cu lucrurile ”mari” ale lucrării, au programul prea încărcat și nu au timp de tine. Îmi amintesc cât am insistat să facă o vizită și în Biserica Antiohia. Dar cu fratele Vladimir poți discuta, poți să râzi și poți să mai și glumești. Vladimir Pustan a schimbat modul de abordare în vestirea Evangheliei, fapt care l-a făcut mult mai accesibil pentru mai multe categorii de ascultători. Dar nu este suficient să schimbi modul de abordare, ci este necesar să ai și ce să spui, ce cunoștințe biblice ai, cum să le împărtășești cu alții, și chiar și ce cultură generală ai ( pe care nu o poți dobândi fără să citești).
Dar un Cult nu poate fi folosit ca o ”umbrelă”, să-l folosești doar când ”plouă”!
Câte umbrele nu ne-a ruptul vântul puternic ce însoțește ploaia și le-am aruncat apoi la gunoi! O semnătură înseamnă asumarea unei responsabilități. Semnătura pusă de un doctor pe un rețetar de medicamente, înseamnă asumarea responsabilității doctorului respectiv că medicamentul respectiv va face bine pacientului, și nu rău, altfel va răspunde!
Un Cult presupune o angajare spiritual-administrativă, o semnătură de adeziune obligă la respectarea statutului și mărturisirii de credință a Cultului respectiv.
Acești frați, sunt, cum spune o vorbă populară, pe ”val”, și pe bună dreptate. Dar un vers spune: ”Ce e val, ca valul trece”! Cum au trecut, din păcate, vremurile de trezire spirituală din secolele 18, 19, 20! Ce va rămâne după noi? Cum vor fi siguri, acești frați, că alții, în urma lor, nu vor modifica ce vor realiza ei, și vor duce noul cult într-o direcție pe care nu au prevăzut-o, și pe care nu o agreează în prezent? Au fost martori la lupte pentru putere, la campanii electoralele religioase, la diverse compromisuri. Nu poți fi sigur nici pe termen scurt, dar pe un termen mult mai lung. Uitați-vă cum seamănă viața religioasă, uneori, cu viața politică: oameni pe care-i ridici, îi scoți din anonimat, îi pui în poziții la care nici n-au visat, și peste noapte, trădează, fără nici o urmă de remușcare, fiind străini de ceea ce înseamnă recunoștință sau de cinstirea celor mai mari ca ei.
Noi spunem că nu facem politică laică, ne ținem de-o parte de politică, dar facem politică religioasă, fiind mândri de destoinicia noastră, destoinicie căpătată, uneori, din practicarea, anterioară, a politicii laice.
Pot să spun din proprie experiență: după dvs. vor veni alții, care vor lua de-a gata ce veți realiza, și vor modifica totul după buna plăcere a voii lor și după interesele lor. Vor construi, uneori, pe infrastructura spirituală creată de dvs., chiar și ”turnuri” Babel. Intențiile noastre pot fi bune, cu condiția să nu fie ca unele descrise de Dante Alighieri.
Dar poate că acești frații au dreptate, poate că alții nu vor mai apuca să schimbe lucrurile bune intenționate, dacă Domnul va veni în timpul vieții noastre!
Maranatha!
Material prezentat de Dr. David Ciucur
Vezi şi:
