Articole

Florin Ianovici ◉ Adevărata dramă a vieții

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Florin Ianovici ◉ Adevărata dramă a vieții

Dumnezeu nu ne-a produs, nu ne-a turnat în forme, ci ne-a țesut. Fir cu fir, emoție cu emoție.

Fiecare trăsătură, fiecare latură de temperament a fost împletită ca să fii tu. Tu, unicul. Tu, cel care ai nu doar o amprentă diferită, ci un suflet veșnic, unic. Nu mai este altul ca tine. Cu acest dar din partea Creatorului intri în viață: nu mai există o altă asemenire.

El e pictorul care a dat culoarea ochilor tăi, părul tău, pielea tale.

El este compozitorul care a găsit nota perfectă a glasului tău.

El este poetul care a dat rima și ritmul perfect minții tale.

El este Țesătorul care te-a zămislit când nu aveai încă chip.

De când te naști în scenă un personaj vechi numit Satana. El este adversarul tău, este vânătorul tău și șarpele care vrea să te muște cu altă răzvrătirii. Te-ai născut să fii poemul lui Dumnezeu, iar Satana vrea să te schimbe ca să fii asemeni lui.

Fără Sfintele Scripturi.

Fără rugăciune.

Fără părtășie cu sfinții Lui.

Adevărata dramă a vieții este aceasta: ai intrat în viață ca un unic ca să ajungi la finalul ei un om de duzină. Când spun ,,de duzină'' nu înțeleg decât un singur lucru: să vă ratezi destinul de om făurit de Dumnezeu și să te lași jefuit de diavol.

Adevărata dramă a vieții este:

Să vezi cum mintea dată de Dumnezeu e folosită pentru a hrăni lăcomia dată de Satana.

Să vezi cum vocea dezlegată de Dumnezeu ca să încurajeze devine un pumnal ca să înjunghie.

Să vezi mâinile date de Dumnezeu ca să țină în brațe se transformă în arme care distrug.

Să vezi cum ochiul creat de Dumnezeu spre a sorbi și răspândi lumină ajunge întunecat de ură.

Dis de dimineață am citi un mesaj de la niște părinți aproape disperați care mă rugă să mijlocesc la Dumnezeu pentru viața copilului lor care a fost descoperit cu o boală gravă. Îi știam pe părinți din alte mesaje în care se plângeau copilul lor că nu face cele mai bune alegeri.

Acum plângeau și doreau din inimă ca să se facă bine copilul lor...!

Alunecăm și ne trezim în mocirlă.

Din mândrie facem alegeri proaste.

Ajungem pe fundul gropii.

Devenim falimentari.

Diavolul să freacă mâinile de bucurie în timp ce Hristos le suflecă și vine după tine. Așa cum părinții nu mai vedeau greșelile copilului lor, ci durerea suferinței, la fel de urmărit Părintele ceresc pe tine, azi.

El nu vede noroiul, dezastrul, falimentul, ci vede creația, copilul, puiul pe care vrea să îl aducă iarăși sub aripile Sale.

Hai și tu sub aripile Sale.

Florin Ianovici