Dumnezeu pornește fiecare dimineață, pentru tine, în același mod: El a înnoit bunătatea Sa și îndurările Lui pentru tine.
Dacă tu pornești dimineața asediat de probleme, îngrijorat, atunci tu când pui piciorul afară din așternut ești pe jumătate biruit. Nu te lăsa împins de probleme, ci lasă-te purtat de mâna lui Dumnezeu.
Am convingerea că dacă primul gând al sufletului nostru, dis de dimineață, ar fi plin de recunoștință față de noua zi, de noul capital de îndurare, atunci primul pas ar fi plin de hotărâre, de fermitate și încredere că vom birui.
Înainte de a ridica jaluzelele ca să pătrundă lumina zile, îndreptă primul gând spre Dumnezeu plin de recunoștință ca să faci lumină în inima ta.
Fixează recunoștința într-un verset și rostește-l plin de încredere: 1 Corinteni 15:57 – "Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!" Oriunde vei păși, orice vreme ar fi, tu vei aduce cu tine lumina dacă o lași să pătrundă în suflet.
Recunoștința încuie toate nemulțumirile și aduce dulceață fiecărei dimineți. Recunoștința ne așează corect așteptările pentru că ne aduce aminte că de Dumnezeu depinde tot binele nostru.
Nu ne mai permitem să fim grăbiți. Obligatoriu trebuie să te trezești așa încât să dai sufletului tău răgaz să fie binecuvântat. Ne trezim în ultimul minut, alergăm din primul minut și nu privim nicio secundă spre tot ceea ce contează: mintea și sufletul nostru.
Rugăciunea nu este un tricou înghesuit în dulap în câteva secunde, ci este sursa de putere a fiecărei zile pentru că doar ea conectează inima cu cerul lui Dumnezeu. Rugăciunea îți va aminti că nu succesul trebuie să te definească, ci valoare ta ca om.
Astăzi pentru cei mai mulți dintre noi este o zi liberă pentru că sărbătorim Mica Unire. Folosește sărbătoarea legală ca să intri în sărbătoarea cerească. Lipește-te de Dumnezeu și sărbătorește mântuirea pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o prin jertfa Domnului Isus.
Doar rugăciunea va echilibra lucrurile din afară cu cel dinlăuntru ca nu cumva să plece la drum doar trupul, iar sufletul încă să doarmă.
Indiferent cum ar apărea ziua ta de dificilă, de încărcată să nu uiți niciodată că tu ai un destin duhovnicesc care e mai presus de orice reușită pământească. Pornește ziua plin de bucuria că ești copil de Dumnezeu chiar dacă îmbraci temporar o haină de străin, de călător.
Nu începe ziua cu ,,nu se poate’’, ci începe ziua cu ,,pot totul în Hristos care mă întărește’’.
Decide pentru tine ca ziua de astăzi să nu fie doar o întâmplare, ci angajează-te cu toată puterea ta să faci din ziua de azi un premiu pentru sufletul tău. Nu lăsa ziua să se destrame, ci împletește-o cu dorințe, sarcini, alegare clară, precisă și vei simți că trăiești cu adevărat.
Nu sta degeaba. Nimic nu se întâmplă atunci când nu știi ce aștepți.
Nu sta în zadar. Timpul deja fuge cu mâinile goale de la tine.
Nu sta copleșit de apăsări, ci pune în mâinile lui Dumnezeu toate poverile tale.
Nu sta în amorțire. Oxigenează-ți sufletul cu rugăciune, mintea cu versete.
Dă o direcție clară pașilor tăi și pornește plin de încredere.
Nu sta nepăsător, ci implică-te, angajează-te să faci tot ce îți stă în putință ca să duci la bun sfîrșit tot ce ți-a propus.
Ridică-te în numele lui Hristos. Ești copil de Dumnezeu, ești iubit de Dumnezeu.
Spune plin de încredere: sunt hotărât să trăiesc azi pentru Dumnezeu.
Florin Ianovici



%20%23%20MM.gif)





