O discuție cu prietenul meu m-a determinat să scriu acest articol. El mi-a spus: "nu mai sunt fericit acolo unde sunt. Și când nu mai sunt fericit, plec!"

Fericirea este mereu căutată și atât de puțin găsită. Ce ai răspunde la întrebarea: ești fericit?

Occidentul propune varianta fericirii prin gândirea pozitivă. Menține un nivel optimist al gândirii și vei fi fericit. Ușor de spus, greu de realizat. Când soluția la a fi fericit sunt eu, mă apucă subit nefericirea.

Orientul propune soluția detașării, a renunțării ca să fii fericit. E un fel de fugă de toate, de evadare din probleme. Necazul este că fugind de toate nu trăiești mai deloc.

Se așteaptă ca statul să ne aducă fericirea. Să avem confort, siguranță, un trai asigurat. Tot așteptând ca statul să ne aducă fericire am îmbătrânit cu zile și e din ce în ce mai rău.

Mulți au renunțat să se mai gândească la fericire. Și-ar dori doar să supraviețuiască vieții. Dostoievski spunea că fericirea este ,,un episod trecător din drama durerii umane.''

Nu întâmplător, latinescul ,,beatus” („fericit“) a dat, în românește, „biet“. Fericirea românească  este cel mult o biată fericire.

Oare ar trebui să punem armele jos și să acceptăm că fericirea este o utopie?

Are Dumnezeu vreun cuvânt de spus despre fericire?

Psalmistul spunea: ,,da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele mele.''

Nu este nicio ezitare în acest: da. Nu este nicio îndoială în acest: da. Ni se spune: fericirea există, fericirea poate fi găsită, fericirea nu este o iluzie.

Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele mele. Așadar nu e o fericire episodică, nu o fericire care vine și pleacă, ci o fericire care nu mă părăsește.

Dar cum o pot avea?

Ce este fericirea?

Secretul fericirii este că ea nu umblă singură. Ea face pereche cu îndurarea. Nu îndurarea omului, ci îndurarea Domnului.

Inima omului este vinovată, este deznădăjduit de rea și înșelătoare. Cu o asemenea inimă nu poți avea fericire niciodată.

De aceea, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său iubit la cruce ca o jertfă prin care moartea pe care o meritam noi din cauză păcatului, să o ia asupra Lui. De dragul omului, Dumnezeu moare la cruce ispășind vina păcatului nostru.

Acolo la cruce s-a născut îndurarea. Doar prin îndurarea lui Dumnezeu a venit și fericirea. ÎNDURAREA lui Dumnezeu a născut FERICIREA. Cel de care s-a îndurat Dumnezeu, iertându-i păcatele, a primit o inimă nouă. Cu această inimă nouă poți trăi fericirea.

Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele mele.

Fericirea există, dar nu de una singură. Ea merge cu îndurarea pentru că s-a născut din îndurarea lui Dumnezeu la Calvar. Fără îndurare nu există fericire.

Cel iertat de Dumnezeu este fericit pentru că i s-a arătat mare îndurare, așa cum Biblia spune: Psalmii 32:1 – "Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!"

Florin Ianovici