În Canada, "the fringe minority" e pe punctul să devină "the dangerous majority". Protestele au loc peste tot - în marile orașe, la granița cu SUA. Și dacă e să credem ce spune presă oficială, printre cei ce protestează se află și militari și polițiști ce au fost dați afară pe motiv de refuz de vaccinare.
Trudeau și gașca lui (din ce în ce mai redusă numeric) încearcă să mobilizeze forțele poliției federale (GRC - RCMP) și probabil armata contra manifestanților. Asta ar fi ultima sa greșeală. Armata canadiană nu are ca obiect lupta contra propriului popor, și nici polițiștilor nu le convine să devină unelte ale represaliilor.
Premierii majorității provinciilor au dat deja exemplul de urmat - au început să ridice restricțiile (inclusiv pașaportul vaccinal) sau cel puțin au anunțat un calendar de ridicare a lor. Trudeau, prost sfătuit de yesmenii din jur, încă mai crede că lumea e de partea lui. Opoziția crește în sânul propriului partid. Chiar și unii din ziariștii care susțineau până ieri sus și tare obligația vaccinării au început să schimbe tonul (șobolanii știu când să abandoneze vasul care ia apă).
Ceasul ticăie. Tic, toc, tic, toc. E o chestiune de zile. S-ar putea ajunge la confruntări violente în curând, dar asta va fi doar gaz pus pe foc. Oricum se va încheia, Trudeau este terminat din punct de vedere politic.
Gabriel Purcăruș



%20%23%20MM.gif)





