%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Suntem tentați să le plingem de milă celor din vechime. Ce viață anostă trebuie să fi avut ei! Săracul Isaac, nu avea televizor cu plasmă sau LED. Nici Netflix să urmărească ultimele seriale. Nici Facebook sau Instagram să "socializeze". Nici Iphone să facă poze HD sau să urmărească știrile. Nici Youtube să asculte un concert sau să vadă un podcast.
Mai mult, amărâtul de el, nu avea nici biblioteca. Ce zic eu bibliotecă, nici măcar o carte nu avea. Pe vremea lui, abia era în desfășurare acțiunea din primul capitol din Biblie, din care urmă să facă și el parte. Literalmente, am zice noi astăzi, murea de plictiseală.
Isaac ieșea însă să cugete în taină pe câmp. În jurul lui, freamătul vântului și al ierbii, deasupra lui cerul înstelat. În inima sa, legea morală, desigur în formă nescrisă, așa cum fusese primită din gură în gură de la strămoși. Un tânăr liniștit, născut în mod miraculos din părinți înaintați în vârstă, și salvat apoi în mod miraculos de la moarte. I se promisese că va fi părintele unor popoare întregi, dar nu avea încă o nevastă. Și nu o căuta prin baruri sau restaurante sau la discotecă, nici la teatru sau cinema. De fapt, nu o căuta deloc.
La ce cugeta Isaac? Nu ni se spune. Poate la destinul sau la munca sa de peste zi. Isaac știa să asculte și să deslușească glasul naturii. Nu avea ziare care să îi interpreteze evenimentele zilei. Trebuia să își facă singur sinteza zilei, să tragă singur concluziile despre cum merg lucrurile.
(Câți dintre noi cei de astăzi, bombardați de știri, de interpretări, de zgomot de fond, de tehnologie, mai știm să ascultăm în liniște glasul naturii?)
Sunt astfel de amănunte, care dau forță și autenticitate Bibliei.
Isaac care cugetă pe câmp. Ucenicii care îl invită pe Iisus să rămână cu ei pe înserat (Luca 24). Tânărul care își lasă haina în mâinile gărzilor și fuge în pielea goală ca să nu fie arestat (Marcu 14.51-52). Soldatul roman care verifică dacă Iisus a murit cu adevărat, înfigând sulița în coasta lui și observând că iese "apă și sânge".(Ioan 19.34) Bătrânul Pavel care cere lui Timotei să-i trimită cărțile sale din piele (2 Tim 4.13). Tot Pavel care îl sfătuiește pe Timotei să mai bea și nițel vin, din pricina "stomacului tău și deselor tale îmbolnăviri" (1 Tim 5.23). Furtuna de pe Mediterana, descrisă în detaliu de medicul Luca (Fapte 27). Iisus care le spune ucenicilor "veniți să vă mai odihniți și voi puțin" (Marcu 6.31), sau care se simte, fie și pentru o clipă, părăsit de Dumnezeu (Matei 27.46).
Este cu totul diferit de ce ne-am imagina că ar trebui să fie scris într-o carte sfântă.
Dacă Iisus sau Noul Testament ar fi fost "inventat" de "preoți", cum afirmă inamicii credinței, am fi citit astăzi altceva - am fi găsit poate descrierea unui zeu olimpian, puternic și infailibil, iar apostolii ar fi fost niște eroi invincibili. Nu ar fi fost nicidecum vorba de un simplu tâmplar, aflat în compania dubioasă a unor pescari, vameși și femei cu moravuri ușoare, care să fie prins, bătut, batjocorit și răstignit într-o provincie de margine a Imperiului Roman. Astfel de amănunte jenante nu ar fi avut ce cauta în textul sacru.
Dimpotrivă, aceste mici episoade, care ne arată că patriarhii sau sfinții din vechime au fost oameni supusi acelorași slăbiciuni ca și noi, ne demonstrează pe de o parte autenticitatea scripturilor - și pe de alta că Dumnezeu nu e numai departe, acolo sus, unde avem tendința să îl localizam, ci deseori e foarte, foarte jos. Atât de jos încât este prezent în cugetarea tainică a unui tânăr pe un câmp pustiu, fiind gata să îi trimită nevasta mult visată alături de care să-și împlinească destinul.
