Puține afirmații sunt rostite astăzi mai des atunci când o căsnicie se clatin decât aceasta: „Nu ne mai iubim.” Sau, într-o formă și mai categorică: „Dragostea a murit.” Pentru mulți, această propoziție este suficientă pentru a justifica divorțul. Dacă dragostea nu mai există, spun ei, atunci căsnicia și-a pierdut rostul.

Dar aceasta perspectiva lui Dumnezeu?

Problema acestei afirmații este că pornește de la o definiție greșită a dragostei. Cultura în care trăim a redus dragostea aproape exclusiv la emoție. Atâta timp cât există fluturi în stomac, entuziasm și atracție, spunem că iubim. Când aceste trăiri se estompează, concluzionăm că dragostea a murit. Însă Biblia nu vorbește niciodată despre dragoste în acești termeni.

Scriptura ne arată că dragostea este, înainte de toate, o alegere. Apostolul Pavel descrie dragostea ca fiind îndelung răbdătoare, plină de bunătate, lipsită de egoism, gata să ierte și să nădăjduiască. Toate acestea nu sunt emoții, ci manifestări ale voinței unui om care alege să iubească. Sentimentele vin și pleacă, dar caracterul rămâne.

Cea mai puternică dovadă este dragostea lui Dumnezeu față de noi. Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că eram vrednici de iubire. „Pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Dacă dragostea ar depinde doar de ceea ce simțim, niciunul dintre noi nu ar putea vorbi despre credincioșia lui Dumnezeu. El rămâne credincios chiar și atunci când oamenii Îi întorc spatele.

La fel, soțul și soția nu au promis în ziua nunții că vor rămâne doar atât timp cât vor simți aceeași intensitate a emoțiilor. Ei au făcut un legământ înaintea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, căsătoria nu este susținută de sentimente, ci de credincioșie. Sentimentele sunt un dar al lui Dumnezeu, dar ele nu pot deveni temelia unei căsnicii. Temelia este legământul.

În realitate, de cele mai multe ori, dragostea nu moare. Ea este neglijată. Este sufocată de mândrie, de egoism, de lipsă iertării, de cuvinte grele și de ani în care cei doi încetează să mai lupte unul pentru celălalt. Iar ceea ce omul a neglijat poate fi, prin harul lui Dumnezeu, restaurant.

Diavolul șoptește: „Nu mai simți ce simțeai odinioară, deci totul sa sfârșit.” Dumnezeu spune: „Întoarce-te la dragostea pe care ai părăsit-o, pocăiește-te și fă faptele de la început.” Acesta este limbajul Evangheliei: nu abandon, ci repara; nu renunțare, ci pocăință; nu rupeea legământului, ci vindecarea lui.

Afirmația „dragostea a murit” poate descrie o stare sufletească. Dar ea nu poate deveni, din perspectivă biblică, un argument pentru ruperea unui legământ făcut înaintea lui Dumnezeu. În Împărăția lui Dumnezeu, dragostea nu este doar ceea ce simțim, ci ceea ce alegem să trăim, urmând exemplul lui Cristos, care „ne-a iubit și Sa dat pe Sine pentru noi”.

Sentimentele pot oscila... legământul nu. Dragostea biblică nu începe cu ceea ce simți, ci cu ceea ce alegi înaintea lui Dumnezeu.

Nelu Filip