Articole Business Mapamond Creștin

Robert J. Tamasy ◉ CÂND TALENTUL NU ESTE SUFICIENT

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Robert J. Tamasy ◉ CÂND TALENTUL NU ESTE SUFICIENT

Vedem acest lucru mereu în lumea sportului. O echipă aparent mai talentată pierde, uneori fiind chiar total dominată de un adversar mai puțin talentat. Aceasta este o temă obișnuită în filmele cinematografice ce au ca subiect principal sportul. Este un fel de reluare a poveștii lui David și Goliat, cel defavorizat impunându-se în fața favoritului – însă are loc în fotbal, baseball, baschet și hochei, și nu se folosesc pietre, săbii și sulițe.

Acest fenomen nu are loc doar în competițiile atletice. Îl putem observa și în alte domenii ale vieții, inclusiv în lumea afacerilor și cea  profesională. Un agent de vânzări, înzestrat cu toate abilitățile naturale pe care cineva i le poate cere, pierzând în fața unui rival mai puțin talentat, chiar mai puțin experimentat, care câștigă o valoare importantă. Sau o afacere ce pare că are toate avantajele, depășită de un concurent mai mic, dar hotărât. Cum se întâmplă acest lucru?

Tim Kight, vorbitor motivațional și consultant, pare că deține răspunsul, chiar dacă este unul simplu: „Disciplina bate talentul, atunci când talentului îi lipsește disciplina”.

Mulți oameni dețin „materia primă”, cum ar fi inteligența, abilitățile și talentul înnăscut, educația și formarea formală. Adesea, însă, acestea nu sunt suficiente pentru a garanta succesul. Aici intră disciplina în ecuație. În lumea sportivă, aceasta include perioade lungi de antrenament, antrenament cu greutăți, nenumărate ore de studiu a ansamblului de tactici, vizionarea de filme cu propria performanță, precum și cu  viitorii adversari, investind efortul suplimentar necesar pentru a excela.

Modul în care disciplina arată pe piață depinde de domeniul specific al efortului, dar în cele din urmă ea arată întotdeauna la fel - muncă grea, investirea timpului necesar pentru o pregătire temeinică și dorința de a primi și de a accepta critici constructive. Nu toată lumea este dispusă să facă aceste lucruri și de aceea, așa cum spune Kight, disciplina bate talentul atunci când talentului îi lipsește disciplina.

Disciplina este un ingredient cheie pentru creșterea spirituală, pentru a deveni persoana pe care Dumnezeu intenționează să o facă din fiecare dintre noi - chiar și la locul de muncă. Reflectați la următoarele lucruri:

De obicei disciplina nu este distractivă. Când ați văzut ultima dată pe cineva care se antrena pentru un maraton sau pentru un  triatlon  zâmbind mereu? Rareori, pentru că, deși este necesară, pregătirea riguroasă nu este lipsită de dificultăți. „Întotdeauna orice disciplinare este mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar, mai târziu, cei care au fost disciplinați prin ea adună rodul pașnic al dreptății”(Evrei 12:11 NTR).

Disciplina ne îndreaptă în direcția corectă. Cei mai eficienți lideri sunt cei care demonstrează disciplină în propriile conduite și obiceiuri de lucru, oferind exemple puternice și pozitive pentru cei care îi urmează. „Cine ține seama de disciplină este pe  calea vieții, dar cine ignoră corectarea se rătăcește” (Proverbe 10:17 NTR).

 

Disciplina sub formă de corecție îmbunătățește performanța. O zicală spune că „Niciunul dintre noi nu este la fel de inteligent ca noi toți (împreună)”. Disciplina de a primi de bunăvoie corecția poate ajuta la transformarea unui bun interpret într-un interpret star. „Cine ignoră corectarea se disprețuiește pe sine, dar cine acceptă mustrarea dobândește înțelepciune” (Proverbe 15:32 NTR).

 

Întrebări pentru Discuții

 

1. Ce părere aveți despre afirmația „Disciplina bate talentul, atunci când talentului îi lipsește disciplina”? Vă puteți gândi la un exemplu sau două în care ați văzut că acest lucru este adevărat?

2. Când vă gândiți la termenul de disciplină, ce alte cuvinte sau imagini vă vin în minte? Credeți că în ziua de azi disciplina este subevaluată pe piață? De ce da? De ce nu?

3. Cât de disciplinat credeți că sunteți, atât în viața profesională, cât și în cea personală? Explicați

4. S-a afirmat faptul că disciplina este importantă pentru creșterea spirituală. Credeți acest lucru? Cum credeți că disciplina spirituală ar afecta modul în care cineva își îndeplinește responsabilitățile de serviciu? În opinia dumneavoastră, ar fi acest lucru unul bun?

 

NOTĂ: Pentru o aprofundare a subiectului puteți lua în considerare următoarele pasaje biblice

Proverbe 17:10, 19:16, 22: 6, 27:17, 28:23; 2 Timotei 2: 3-6; Evrei 12: 4-10