%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Eram micuț când mama mă ducea la bunici in Moldova, Județul Botoșani, sat Tudor Vladimirescu. La bunici găseam mereu o casă plină de armonie si pace. Îmi aduc aminte că bunicul dormea cu noi în camera cea mai buna si răcoroasă a casei, dar înainte de culcare se ruga cu voce tare, așa cum stăteam întinși, până când îl lua somnul. Vorbea cu Dumnezeu pur si simplu. Îmi aduc aminte clar zeci de rugăciuni rostite ba din oftat, ba cu zâmbetul pe buze. De la bunicul am învățat cum se vorbește cu Dumnezeu si că se poate vorbi orice si oricând. Pentru El, Dumnezeu era un prieten acolo mereu. Îmi plăcea enorm să-l aud rugându-se, au trecut vreo 30 de ani de atunci si așa fac si eu, adorm rugându-mă.
Bunicul a devenit un crestin autentic nedespărțit de Biblie, de Dumnezeu si de Biserică după o viață de dezamăgiri, materialism si mai apoi alcoolism. Si-a dat seama că agoniseala vieții se termină în îmbuibare de mâncare, de alcool si de mândrie nebună a sufletului. A renunțat la viata aceasta mizerabila si L-a ales pe Dumnezeu. Când am fost la el la spital, înainte cu 3 luni de a pleca Acasa, i-am dat vestea pe care o aștepta de mult, cum că Biserica are un gard nou. La care bunicul, deși avea AVC si nu mai putea vorbi, mi-a pus foarte stâlcit si cu greu o întrebare: “E de fier?” Pentru ca își dorea un gard foarte bun si trainic pentru Biserica. A iubit Casa lui Dumnezeu, oamenii si Cerul mai mult decât pe sine.
De-altfel am înțeles de la “tatie” că un crestin autentic e nedespărțit de Rugăciune, de Scriptură, de Familie si de Biserică. Aceștia sunt pilonii unei vieți autentice de pocăință. A fost nelipsit de la Biserică si iubea mai ales serile de rugăciune, în care mergea cu drag chiar dacă era frânt de oboseala sau chiar bolnav. Când a trecut în vesnicie, i s-a pus pe piept Biblia pe care a iubit-o enorm, era o Biblie roasă pe margini, aproape ca un ou, însă nu doar citea Biblia, ci o trăia, de aceea parcă radia si-n cosciug. Însă am înțeles că trupul e o carcasă care se descompune si trebuie lăsată să intre în pământ, căci doar sufletul sfințit si curățit moștenește viata veșnica. Pe curând “tatie”, pe curând om al lui Dumnezeu!
Cu prețuire,
Toni Berbece
