Articole Devoționale / Motivaționale Semnele vremurilor

Tony Berbece ◉ Ce să faci când se dau “legi” imorale…

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Tony Berbece ◉ Ce să faci când se dau “legi” imorale…
Evreii trăiau într-un stat care a dat o lege ca toți băieții care li se nasc lor să fie uciși, aruncați în Nil la crocodili (ca un avort în care nu tu omori copilul, ci cleștii doctorului, precum colții de crocodil). Dar ne spune Biblia că unei femei, pe nume Iochebed, nu i-a fost frică de legile demonice care îi condamna copilul, ci l-a păstrat în ciuda amenințărilor, iar Biblia ne zice că părinții lui Moise “nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului”. (Evrei 11:23).

Azi trăim vremuri în care părinții, profesorii și chiar preoții/pastorii vor fi forțați să-și arunce copiii în colții unor “crocodili” care le vor schilodi mințile și chiar trupurile. Chiar cu aprobarea “statului” se vrea ca ai noștri copii să fie învățați lucruri împotriva cugetului, împotriva Scripturii și împotriva bunului simț. Se urmărește scoaterea lui Dumnezeu din noi cu orice preț, scoaterea normalității din societate.

Dar toți cei care ne vânează copiii vor plăti cum egiptenii au plătit cu vârf si îndesat pentru fiecare copil ucis. Să nu credeți că Dumnezeu va sta cu mâinile în sân în timp ce voi împrăștiați pe tot globul otrava păcatului. Unul dintre cei mai înțelepți oameni, fariseul Gamaliel, și-a avertizat conaționalii spunându-le: „Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.” (Fapte 5:39).

Europa a fost deja avertizată, ce mai vreți? Ce dovezi mai mari că suntem atât de mici înaintea unui Dumnezeu, care nu poate suferi păcatele noastre ajunse la culme?

Dragi părinți, profesori, pastori și preoți, nu vă lăsați înspăimântați de “legile” lor, ci de legea sfântă a lui Dumnezeu, care va dăinui în veșnicii, unde cei care azi doresc spurcarea noastră vor fi chinuiți pentru totdeauna.

Cu prețuire,
Toni Berbece