
O mână de ajutor întinsă persoanelor defavorizate este întotdeauna binevenită. Prin intermediul Asociației ”Renașterea familiei”, semenii mai puțini norocoși au șansa la o viață normală.
Copii, bătrâni ori familii cu situații materiale precare, cei care au nevoie de sprijin sunt numeroși. Prin intermediul oamenilor de bine, în municipiul Lugoj, dar și în împrejurimi, sunt organizate periodic acțiuni umanitare. Dedicată unor astfel de acțiuni este Asociația ”Renașterea familiei”.
”Aceasta a luat ființă în anul 2014, în urma unor conferințe pe tema familiei, când am înțeles că e nevoie de o preocupare mai intensă pentru acest domeniu. Pe parcursul anilor am organizat mai multe proiecte și conferințe naționale și internaționale, dar și tabere pentru tineret în România și Ucraina. Sprijinim familiile mai sărace, copiii din centrele de plasament din județul Timiș, copiii romi din Măguri etc. Am fost parteneri în proiectul DGASPC dedicat persoanelor cu dizabilități ”Știu că pot”, iar unul dintre cele mari proiecte ale noastre este Muzeul Bibliei, cu expoziții în Lugoj, Timișoara, Arad, Curtici sau Reșița”, explică pastorul Ionel Tuțac, fondator și președinte al Asociației ”Renașterea familiei”.
Cea mai recentă activitate a asociației a fost distribuirea a 70 de pachete cu alimente, dulciuri, rechizite, jucării și haine copiilor, tinerilor și bătrânilor din Măguri și din cartierul Mondial Gostat, Lugoj. Misiunea inițiată de ”Renașterea familiei” nu se încheie aici.
Printre obiective se numără ajutorarea copiilor din familiile defavorizate astfel încât să deprindă abilități noi, să învețe să scrie, să citească și să utilizeze dispozitivele electronice, atât de necesare la școală în contextul actual. Pentru a duce la bun sfârșit activitățile propuse, asociația are nevoie de sprijin din partea oamenilor cu suflet mare.
”Cea mai mare nevoie acum ar fi un microbuz propriu, deoarece mașina cu cinci locuri pe care o avem nu este suficientă. Un proiect viitor al asociației prevede deplasarea în județ cu echipamente sportive și IT necesare copiilor, astfel încât aceștia să învețe lucruri noi. Vrem să îi ajutăm pe cei mici să se dezvolte din punct de vedere al educației cu proiecții de film sau, cum am mai procedat în trecut cu copiii din Măguri, cu excursii de o zi la Timișoara, unde cei mici s-au bucurat de activități interesante. Pentru toate acestea, o mașină mai mare ne-ar fi de folos”, adaugă pastorul Ionel Tuțac.
Oamenii care vor să acorde o mână de ajutor asociației o pot face în diverse moduri. Fie că doresc să redirecționeze procentul de 3,5% din impozitul pe venit sau se implică prin donații ori acțiuni de voluntariat, cei interesați sunt rugați să îl contacteze pe Teofil Ferciug, membru al Asociației ”Renașterea familiei”, la numărul de telefon 0755/124095.
Sunt binevenite și donațiile în produse alimentare neperisabile sau de igienă, din partea persoanelor juridice, magazinelor sau depozitelor.