Familia Samson este o familie de români penticostali, stabilită de mulți ani în Suedia, care trece astăzi printr-o dramă greu de imaginat. După o acuzație inițială, retrasă oficial și închisă de poliție fără nicio vină dovedită, cele două fiice ale familiei au rămas separate de părinți, iar cazul s-a transformat într-un atac asupra credinței și valorilor lor creștine. Participarea la biserică, educația creștină și identitatea lor românească au fost privite ca motive de suspiciune, iar copiii au fost smulși din sânul familiei, separați și supuși unor suferințe profunde. În fața acestor abuzuri grave, tăcerea nu mai este o opțiune, iar apărarea familiei devine o datorie morală și creștină.

Ca slujitor al lui Dumnezeu, păstor și reprezentant al Cultului Creștin Penticostal, am nu doar dreptul, ci și datoria morală de a-mi exprima profunda indignare față de abuzurile grave care se comit în Suedia împotriva familiei Samson.

Cultul Creștin Penticostal a fost întotdeauna dedicat valorilor familiei, unității dintre părinți și copii, responsabilității parentale și protejării căminului așa cum a fost lăsat de Dumnezeu. De aceea, atunci când vedem o familie creștină despărțită prin decizii administrative abuzive, fără temei real, fără dovezi solide și împotriva voinței firești a copiilor și părinților, nu putem rămâne tăcuți.

Cazul familiei Samson nu mai este doar drama unei singure familii. Acest caz devine simbolul unor lupte mai mari: lupta pentru dreptul fundamental al părinților de a-și crește copiii, lupta pentru apărarea libertății religioase și lupta pentru respectarea demnității familiei.

Scriptura ne învață limpede că familia este rânduită de Dumnezeu. În cartea Geneza citim: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul...” (Geneza 1:28)

Dumnezeu a încredințat părinților responsabilitatea sfântă de a-și crește copiii, de a-i educa, de a-i proteja și de a-i forma spiritual și moral. Nu statul, nu birocrația, nu ideologiile vremelnice, ci părinții sunt primii răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru viața copiilor lor.

Psalmistul spune: „Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul...” (Psalmul 127:3)

Copiii nu sunt proprietatea statului. Ei sunt darul și moștenirea lui Dumnezeu pentru familiile noastre.

Da, niciun părinte nu este perfect. Se pot face greșeli. Dar cea mai mare greșeală posibilă este să smulgi copiii din sânul familiei, să-i rupi de părinți, de frați, de identitatea lor spirituală și culturală și să-i arunci într-un sistem rece, impersonal și adesea traumatizant.

Familia Samson a fost supusă unei intervenții dramatice după ce o acuzație inițială privind un presupus abuz fizic a fost retrasă oficial chiar de copil, iar poliția suedeză a închis investigația fără nicio punere sub acuzare .

În mod firesc, acest lucru ar fi trebuit să conducă la reunificarea familiei. Dar nu s-a întâmplat așa.

În locul adevărului, autoritățile au mutat acuzația spre ceea ce au numit „extremism religios”, considerând participarea familiei la biserică, educația creștină a copiilor și valorile morale tradiționale drept motive de îngrijorare.

Să consideri mersul la biserică și educația creștină drept radicalism este nu doar absurd, ci profund ofensator pentru libertatea religioasă și pentru orice societate care pretinde că respectă drepturile fundamentale ale omului.

Confiscarea Bibliilor, interzicerea sprijinului pastoral și separarea copiilor de propria identitate spirituală reprezintă forme clare de persecuție religioasă.

Aceasta nu mai este protecția copilului. Aceasta este agresiune instituțională.

Realitatea dureroasă este că fetele familiei Samson nu au fost protejate, ci profund rănite.

Separarea lor de părinți a dus la suferințe grave: tentative repetate de suicid, deteriorarea severă a sănătății fizice și emoționale, fugă repetată din centrele de plasament și administrarea de tratamente psihiatrice fără consimțământul părinților.

Aceasta este întrebarea morală pe care trebuie să o punem cu toată seriozitatea: Cum poate fi numită „protecție” o intervenție care produce mai multă suferință decât presupusul pericol de la care pretinde că salvează?

Domnul Isus spune: „Lăsați copilașii să vină la Mine...” (Marcu 10:14) Cristos nu a rupt copiii de părinți. El a binecuvântat familia.

Orice sistem care produce distrugerea familiei în numele binelui copilului trebuie serios pus sub semnul întrebării.

Ca Biserică, nu putem privi nepăsători. Ca slujitori ai Evangheliei, nu putem numi răul bine și binele rău. Ca societate, nu putem accepta ca familia să fie redefinită de funcționari și judecată după criterii ideologice care exclud credința, moralitatea și dreptul natural al părinților.

Astăzi este familia Samson. Mâine poate fi orice altă familie care îndrăznește să-și crească copiii în frică de Dumnezeu.

Familia trebuie apărată, nu destructurată, iar atunci când abuzul este evident, tăcerea devine complicitate.

De aceea, vorbim. De aceea, cerem dreptate. De aceea, apărăm familia.

Nelu Filip