%20%23%20MM.gif)
Vă mai amintiți de Ionuț? De acel copil găsit flămând, abandonat de mama și care se chinuia să citească pe litere?
Și care spunea că are o singură pereche de șosete? Nu vă mai amintiți așa-i? Căutați pe youtube: "Copil abandonat de către mama citește pe litere" (uitați-vă la video: https://youtu.be/ZPHuQQkrjrw și apoi continuați citirea).
Azi am aflat că Ionuț a murit înecat după ce a intrat într-un iaz cu peturi goale în mână pe post de colac de salvare.
De ce plâng?
Plâng că Ionuț a murit de o lună iar eu doar azi am aflat. Dacă l-aș fi strâns în brațe când trăia, dacă l-aș fi învățat să citească, dacă l-aș fi vizitat personal aș fi știut mai repede.
Plâng. Pentru că sărmanul prunc nu a avut nici măcar 13 lei să își ia cel mai ieftin colac pentru apă. Și-a făcut colac din sticlele de cola pe care alții le-au aruncat la tomberon după ce le-au golit în prealabil lângă niște mici și cartofi prăjiți.
Mai plâng pentru toți Ionutii care încă trăiesc. Pe care nu-i vizitează nimeni. Care nu știu să citească. Pentru care țara nu are niciun program de integrare. Pe care nimeni nu-i angajează că nu au bacul...
De ce plâng?
Mai plâng pentru cei 150 000 de copii care se culcă flamanzi în România. La care nu merge nimeni. Nici Glovo măcar...
Plâng că atunci când e vorba de noi întotdeauna ne găsim timp. Când e vorba de hainele noastre, de frigiderul nostru și de mașină noastră. Iar când e vorba de alții îi amânăm.
Mai plâng și pentru că ar fi trebuit să avem un azil, o școală creștină și un orfelinat în fiecare oraș din România dacă tot ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini.
Mai plâng pentru că dacă vrei să adopți un câine sau o pisica îți trebuie o zi. Dacă vrei să adopți un copil statul român te plimbă pe drumuri câțiva ani.
Mai plâng că suntem doar 70 de voluntari la Miros de Cer și încă 70 la MGM.
Plâng că ne-ar trebui câteva mii că să ajungem să ajutăm pe toți Ionutii din țara asta.
De ce plâng? Pentru că mi-am amintit de ce spunea Pavel: Galateni 6:10 – "Aşadar, CÂT AVEM PRILEJ, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.".
L-am sunat pe Răzvan (cel care l-a descoperit pe Ionuț acum 2 ani) acum câteva minute, și l-am întrebat ce mai face. Mi-a spus că și el plânge. Mi-a spus ce fericit era Ionuț când după 14 ani de viață a ajuns prima dată la oraș. La Suceava. Când a intrat prima dată într-un Mall și și-a putut cumpăra ce haine a vrut el...
Ne-a rupt Ionuț inima la toți...
Tu nu plângi?
--------------
Mă duc să-mi iau niște șervețele și revin.
Dar nu cu promisiuni, nici cu amânări.
Ci cu fapte concrete.
Neemia după ce a terminat cu plânsul a schimbat paharul cu mistria.
Fă și tu la fel.
In memoria lui Ionut...
Cristi Boariu
