Recunosc, nu fac acest lucru frecvent. În primul rând pentru că nu am timp, apoi pentru că toți criticii mei sosesc întotdeauna prea târziu. În timpul și imediat în urma unei predici știu exact ce nu trebuia să spun sau trebuia să spun altfel.

Dar, din când în când, mai ales dacă cineva îmi atrage atenția asupra unor postări, mă uit și evaluez.

Iată deci, mă opresc un pic și îmi critic… critici.

Nu neapărat să le demonstrez, unora josnicia și inconsecvența, altora răutatea și micimea, cât să-i educ, să-i învăț să țină cont de niște reguli generale de bun simț și onestitate intelectuală.

Mai întâi, este important să facă distincție între sarcasm și batjocură. Ilie ia provocat pe prorocii păgâni să strige mai tare pentru a fi auziți de… dumnezeul lor. Însuși Apostolul Pavel îi numea pe oponenții săi „aleși, stăpâni, bogați” în comparație cu sine… slab și neînsemnat.

În cadrul unei confruntări pe subiect, pe principiu, pe discernământ, argumentele pot implica o doză de ironie și sarcasm deloc păcătoase, ci care au scopul de a-i trezi pe celilalți.

Una este să te legi de îmbrăcămintea indecentă a cuiva și altceva este să-ți bați joc de calitatea hainelor sale.

Una dintre cele mai răspândite critici în ceea ce mă urmărește este că aș ridica tonul, așa fi prea expresiv, aș gesticula prea mult și aș vorbi cu patimă. E adevărat, sunt destul de emoțional și pasionat. Atunci când exprim anumite lucruri pe care le consideri esențiale mai și țip. Dar nu tot timpul și nu mereu la intensitate maximă. Este nedrept să iei douăzeci, treizeci de secunde dintr-o predică de o oră și să descalifici întregul conținut și pe predicator din cauza unor secvențe. Fiecare dintre noi avem un fel de a fi care nu marchează activitatea.

Bineînțeles, printre cele mai vehemente reproșuri care mi se adresează mesajele despre îmbrăcăminte, batic, bijuterii și în general aspecte de ordine exterior.

Din nou, sunt critice segmente insignifiante de timp alocat acestor subiecte, ignorând că în totalitatea lor, predicile mele care sunt în jur de două și chiar trei sute de ore pe an, abordează o multitudine de alte teme relevante pentru viața spirituală a credincioșilor, familiilor și bisericilor.

Dar dacă un subiect este în Scripturi, cum ar fi bunăoară acoperirea capului la surori, am fi vinovați dacă l-am ocoli. Interesant, aceste critici nu vizează conținutul și tăria argumentelor ci se revoltă doar împotriva faptului că abordăm aceste lucruri.

În fine, poate cea mai importantă critică se referă la faptul că în sfera mea de autoritate (familie, biserică, uniune), nu toți se raportează uniform și perfect principiilor pe care le predic.

Aici, deși la prima vedere m-ar putea acuza de ipocrizie, criticii mei uită că ceea ce predic în alte locuri, mai întâi predic la mine acasă, în familie și în biserică.

Dar, în manifestarea autorităților noastre, care să încerce să aducă pe toți la o înțelegere uniformă a principiilor de credință și comportament, trebuie să existe și răbdare și îngăduință, până când cugetul căreia va fi atins și angajat în pocăință și schimbare.

Nu înseamnă că nu avem rânduieli și nu le aplicăm. Uneori o facem din aproape în aproape, ținând cont de experiența câmpului de viață și a nivelului de maturitate spirituală a fiecăruia.

Faptul că în ciuda unor împotriviri, unele chiar în perimetrul autorității noastre, noi continuăm să predicăm consecvent și frecvent aceste principii nu trebuie să înțeles ca o formă de ipocrizie ci ca o loialitate față de adevăr, chiar și atunci când nu suntem apreciați și aprobați totul.

În final, pentru cei care ies din sfera criticilor și nemulțumirilor mai mult sau mai puțin obiectiv, dar între anumite limite de bun simț, celor care care preiau segmente din predici pentru a face din ele batjocuri și circ, lor le dau următorul versete:

Iuda 1

10 Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc și se pierd singuri în ceea ce știu din fire, ca dobitoacele fără minte.

11 Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam din dorința de câștig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!

Iar pentru cei care îi vizionează cu plăcere și răd cu complice, oferindu-le o piață de desfacere:

Psalmul 1

1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori,

2 ci găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noaptea cugetă la Legea Lui!

3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care să dă rodul la vremea lui și ale mele frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit.

4 Nu tot așa este cu cei răi, ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.

5 De aceea cei răi nu pot ține capul sus în ziua judecății, nici păcătoșii, în adunarea celor neprihăniți.

6 Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire.

Cristian Ionescu