"Cristos se naste, Domnul coboara...", pentru ca, rob facandu-se asemenea noua, sa ne redea prin infiere/adoptie statutul de fii ai Domnului. Diferenta dintre rob si fiu e ca primul e legat, in timp ce al doilea este liber.
Multe colinde romanesti vorbesc despre faptul ca in aceasta zi, a nasterii lui Isus, Domnul "coboara". Aceasta "coborare" a Domnului spre om este explicata de Pavel prin faptul ca Dumnezeu "S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om" (Filipeni 2, 7).
Scopul acestei "desertari de Sine" (kenoza, cum mai e numita) este explicat tot de Pavel, care spune:
"4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.
6. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!
7. Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Isus Cristos." Galateni 4
Asadar, Fiul (Isus) se goleste/deserteaza pe sine, alege sa se nasca din femeie sub lege, adica ia "chip de rob", patimeste pentru cei de sub lege care erau robi, ca pe robii de sub lege sa-i rascumpere pentru ca, prin adoptie/infiere, sa redevina fii si mostenitori ai fagaduintei.
Diferenta dintre robi si fii e ca, daca primii erau legati, cei din urma erau LIBERI.
Acesta este motivul pentru care Pavel ii indeamna pe crestini in scrisorile sale sa traiasca nu ca robi/sclavi ci ca fii, pretuind astfel libertatea pe care au reprimit-o de la Isus.
"Stati deci tari in libertatea cu care Cristos ne-a facut liberi si nu va prindeti iarasi in jugul robiei", spune Pavel in scrisoarea catre Galateni 5, 1.
Pentru acest motiv in credinta crestina LIBERTATEA, inainte de a fi un drept, este considerata a fi un DAR pe care l-am reprimit gratuit ca urmare a intruparii lui Isus si a jertfei acestuia pe cruce.
In lumea vestica, ulterior, pentru a proteja acest dar de abuzurile din partea conducatorilor sau statului/guvernului, s-a codificat in conventii, tratate, constitutii si legi ca libertatea e un drept fundamental inalienabil care este garantat.
Inalienabil fiind inseamna ca un drept nu poate fi instrainat, dat sau LUAT, iar acest lucru ti-l garanteaza statul. In acelasi timp, insa, persoana poate, de buna voie, sa RENUNTE unilateral la un drept, cum e si libertatea.
Asadar, libertatea nu este un privilegiu sau cadou pe care l-am primit de la guverne sau alesi publici, care ne fac favoarea libertatii, putandu-o lua cand si cat vor ei inapoi, ci libertatea e un dar cu care, vii fiind, ne-am nascut.
In momentul in care statul, guvernul sau politicienii vor sa ne ia acest dar inalienabil al libertatii, avem obligatia de a ne apara, pentru ca in functie de cata libertate acceptam pentru noi, atata libertate lasam generatiilor care vin dupa noi.
Cineva care nu are credinta in Isus, dar isi pune increderea oarba in stat, va gasi mereu justificari pentru orice aberatii a statului contra sa, cum vedem ca se intampla si azi.
Pentru cineva care e crestin, insa, si stie ca libertatea e un dar castigat cu pret de sange, nu poate sta pasiv la confiscarea darului de la Dumnezeu de catre stat.
In aceste zile cand cinstiti nasterea lui Isus, ganditi-va ca cineva s-a nascut si a murit pentru voi ca sa va ridice de la starea de robi la cea de fii pentru ca sa fiti liberi.
Pretuiti acest dar al libertatii, multumiti pentru el si spuneti-le si altora ca pot trai ca fii, si nu ca robi.
Nu in ultimul rand, luptati pentru a pastra acest dar al libertatii, ca sa poata fi dat generatiilor care vin dupa noi.
Sa aveti parte de o sarbatoare a Nasterii Domnului Isus plina de binecuvantari si bucurii alaturi de cei dragi.
Isus fie laudat!
Cristian Terheș