Eugen Porcilescu ◉ Heartbeats Festival 2022, o pată pe worshipul evanghelic românesc

Iulie 2022 a fost scena unui mare eveniment: ,, primul concert creștin de muzică pop-rock " acolo unde erau așteptați invitați din toată lumea. Așa scrisă marile ziare și tabloide, despre evenimentul de pe Arena din Cluj. Timp de două zile, 15 -16 Iulie, mai multe formații creștine, soliști sau trupe, vorbitori precum John Maxwell, au făcut spectacolul să fie la înălțimea lui.

Un rock creștin adevărat! Ceea ce mă surprinde este modul cum reușim noi românii, să aspirăm tot ce vedem la americani și să imităm ca niște copii. Conferință de presă înainte de eveniment, jurnaliști care pun întrebări ( câteva dintre întrebări erau la nivelul băiețelului meu de 5 anișori !!), imagini cu sponsori în spate, publicități, manageri etc ..toate ca să arăm exact ca frățiorii noștri americani, până la la la la la și limbajul. . e amestecat cu americanisme la tot pasul.

Însă, sunt câteva aspecte tabu, ce parcă nimeni nu mai vrea să le ia în discuție, tocmai pentru că astfel de evenimente sunt tot mai populare și o gândire anti, ar fi catagolagă imediat ca îngustă, veche, de modă veche, conservatoare etc. Cu toate acestea sunt minți care nu sunt înguste deloc, care iubesc muzica și au libertatea de închinare/worship, dar care privesc cu scepticism spre acest spectacol ieftin, de cea mai proastă calitate. Că tot vorbim de rock, numit și asta creștin , sincer, e de cea mai proastă calitate, gândindu-mă la formații ca Metalica sau Ac-Dc, formații care au făcut și fac rock, al nostru e chinezesc . Că tot vorbim de rock!

Am fost un pionier al introducerii worship-ului în Biserica unde slujesc. Tinerii de astăzi tind cu toții spre o închinare mai liberă, mai autentică, o închinare care să te conecteze la ceva real nu a cânta doar ca o delectare.Am știut de la început că generațiile care vor veni nu se vor mai regăsi în cântările lui Chibici sau frații Sfara ( deși, atenție, au avut și au frumusețea lor melodică, versuri frumoase și oameni pocăiți care le-au compus ) ci în cântări mai dinamice, mai noi, care sunt în trend acum. E normal! Iar eu, cât am fost lider de tineret am încurajat și continui s-o fac, ca tinerii să adopte un stil nou de închinare. Ceea ce vreau să vă spun este că, nu se pune problema de îngustime, fanatism sau tradiții. Din contră, abordând subiectul muzicii, am fost și sunt deschis la ceva nou.

Totuși, oricât de deschis aș fi spre o închinare mai liberă, eu cred ca Heartbeats Festival are doar rock și cam atât. O scenă pe care s-a făcut spectacol, s-a cântat în ritmul unui rock adevărat, s-a creat o atmosferă de rock cu lumini și efecte speciale. În tot ce am văzut acolo, nu am întrezărit nimic din ce este o atmosferă creștină de laudă și închinare. Între dorința unor formații de-a cânta pe un anumit ritm, rock, făcând din acest ritm aspectul cel mai important al concertului, și între un grup de oameni care vor să-L glorifice pe Dumnezeu mai presus de orice, ritmul fiind mai puțin important. . , e o mare diferență.

1. Rock-ul este anticultural!

Probabil vă va surprinde acest aspect, însă este unul biblic. Deși creștinii nu "se potrivesc chipului veacului acestuia " Rom.12:2, adică imaginii idolatrizate de oameni în general, totuși apostolii ne sfătuiesc să fim relevanți culturi în care trăim și nu să fucționeze împotriva curentului ei.

Pare contradictoriu, dar nu e!

Să vă ofer un exemplu! Corintenilor le spune că "nu vă învață chiar și fire ca este o rusine pentru un bărbat să poarte părul lung?" (1Cor.11:14,15) Iar femeilor le cere să poarte părul lung pentru că, din fire, stiu și ei ca așa ar trebui.

Este acest aspect unul biblic, general acceptat de toți creștinii primului veac?

Nu, din câte observăm! Era doar un aspect cultural ce îi privea pe corinteni. Și pentru că în orașul lor, toți bărbații purtau părul scurt și femeile părul lung, nu ar fi fost frumos ca la creștini oamenii să facă exact invers. De ce?

Pentru că ar fi devenit irelevanți, de aia! Oamenii s-ar fi oprit și și-ar fi pus mâinile în cap spunând că a fi creștin presupune că devii membrul unei secte care fac toate lucrurile contrar a tot ce știu ei ca simpli oameni. Vrea apostolul să fim relevanți prin chestiuni anticulturale? Nu!

Creștinul devine relevant în cultura lui, fiind o persoană reală ca toți ceilalți dar, având principii și o credință diferită de lume.

Cei care ați citit epistola către Diognet ați văzut cum se percepeau creștinii sec.II într-o cultură păgână! Oameni simpli, îmbrăcați în haine simple ca toți oamenii, trăind pe aceleași străzi cu ei, muncind ca ei, dar cu principii diferite.

Cultura ne definește pe noi ca popor. Ea se schimbă, greu dar se schimbă. În cultura în care trăim, este important să fim relevanți prin a o înțelege.

Am studiat la Master un aspect al succesului misionarilor penticostali în Africa sau America latină, spre diferență de cei catolici sau ortodocși. De ce misionarii catolici nu au avut succes în misiunea lor? Unul din aspecte este cel ce ține de cultura africană. Catolicii au încercat să introducă o cultură veche, milenară, într-o cultură africană total diferită de a lor. Vă puteți imagina un grup gospel de negri, cântând pe ritm gregorian? Nuuu! În schimb misionarii penticostali, concentrați doar pe aspectul mesajului central al transformării prin Hristos și prin puterea Duhului Sfânt, au ignorat aspectele culturale ale africanilor, conformându-se. Astfel, frații penticostali au continuat să se îmbrace ca o orice african în haine colorate și țipătoare, să danseze și să cânte gospel cu toată ființa lor. Acest aspect cultural, a fost extrem de important în succesul misionar!

Este rock-ul parte din cultura românească? Nu! Suntem un popor mioritic, cu o tradiție milenară. Mai mult, suntem formați într-o cultură ortodoxă acolo unde închinarea este percepută prin pietate și reverență profundă. Rock-ul este anticultural pe teritoriul carpato-danubiano-pontic! L-am văzut la televizor când formații mari fluturau pletele pe acorduri de chitară electrică, cu sunete stridente, semne satanice și mesaje subliminale! Cum ar putea un misionar să se simtă relevant dacă nu respectă cultura poporului unde merge!?

Rock-ul nu face parte din cultura noastră! Suntem un popor cu linii melodice diferite.

Sincer, chiar nu înțeleg cum se percep ca fiind relevante, când în marea majoritate, românii nu sunt un popor al rock-ului? Acest tip de "relevanță" nu este nici pe departe așa, ci din contră, fac valuri, atrag atenția oamenilor prin ceva diferit, și în mod stupid, definesc acest lucru ca fiind „relevanță”. Da, probabil vor avea „succes” în mediile urbane, printre tinerii iubitori de schimbare și deschiși la globalizarea culturii românești ( deși globalizarea este defapt americanizare ), dar la sat, nu văd nici un succes pentru ei. Vă puteți imagina cum țața Veta și nea Ghiță vor cânta Hallelujah, pe ritmuri rock având în față o de „trupă” de „rockeri creștini”, tineri cu plete lungi și blugi tăiați frenjuri!?

Îmi și imaginez ce impact ar avea într-o cultură ortodoxă, față de care suntem tributari!

2 . Atmosfera de la acest festival este o pur rock and roll!

Nu mai încercați să nu fraieriți, oameni buni! Chiar credeți că nu știm despre ce este vorba aici?

Când pe scenă se ridică un tip american și strigă, tipic pe o scenă unde se concertează, vă simțiți bine? Vă distrați? Iar oamenii din sală strigă, în fluierături și urlete, da, ne distrăm la maxim. ..aceasta este o atmosferă de concert rock și atât! Este o scenă unde se vrea distracția publicului. Ori, acest aspect, nu are nici o treabă cu închinarea adusă lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu are nevoie de scenele noastre efemere ca mesajul Lui să devină relevant. Nu are nevoie să copiem absolut orice aspect al muzicii rock, cu lumini și efecte de scenă, ca prin aceasta, cumva, să cred că Hristos și jertfa Lui sunt onorate.

Mă scoate din minți superficialitatea cu care se abordează acest subiect, când, spre exemplu, în fața jurnalistului vine un tip anonim și declară „ Dumnezeu nu se uită la ce se uită omul, El se uită la inimă ”.

Prin astfel de afirmații, încercăm să ne mințim pe noi înșine, cumva că, Dumnezeu acceptă tot ce, de obicei, conservatorii nu acceptă. În mod tradițional dacă ceva vine respins, venim imediat cu afirmația, știi Dumnezeu vede altfel...până și ritmurile cele mai rock. După afirmația unora, ceea ce fac ei nu este ok, dar Dumnezeu se uită la inima noastră, și vede sinceritatea cu care facem acest lucru. Ceva de genul s-ar înțelege!

Ne învârtim în jurul cozii, fără să avem curajul să afirmăm că astfel de scene rup orice graniță dintre Biserică și lume. Că o astfel de atmosferă este identică cu o atmosferă lumească, deci, între worship și concert rock nu mai este nici o diferență. După ce asculți un minut ( vezi aici ) din atmosfera de pe scenă, realizezi că acel „Jesus” repetat la infinit pe ritmurile și atmosfera respectivă, nu are nimic în comun cu worshipul creștin.

Idolatrizăm ritmurile, ne lăsăm mințile seduse de ritmurile turbate, și credem cumva că Isus este glorificat doar pentru că amintim ceva despre El. Aceasta nu este închinare plină de reverență, de adorare a jertfei lui Hristos și un angajament sfânt de-a trăi mai aprope de Dumnezeu...aici e vorba DOAR despre „having some fun” și atât.

Ori acesta , nu poate fi numit „creștin”!

3. Mișcarea penticostală are rădăcinile în Mișcarea de sfințire din sec. 18 și 19.

Hollenweger, unul din cei mai mari teologi penticostali din seculului XX, face următoarea descoperire istorică: accentul pus de penticostali pe a doua experiență, după cea a convertirii, este moștenită din gândirea wesleyană. Wesley, avea convingerea că orice creștin are nevoie de o transformare a vieții lui, numită, interesant, botez cu Duhul Sfânt, experiență trăită ulterior convertirii. Această transformare se vede în sfințirea vieții creștinului. Era un botez al sfințirii, o naștere din nou, o transformare radicală a vieții. Acastă gândire a schimbat America și Anglia anilor 1700 și 1800.

Hollewenger observă că acest accent pe sfințire, tradus într-un limbaj nou de botez în Duhul însoțit de charisme, în special glosolalia, găsit în gândirea lui Seymour, are rădăcinile în mișcarea de sfințire. Primii penticostali vedeau în transformarea vieții prin sfințire, o dovadă a botezului cu Duhul Sfânt și mai puțin în glosolalie, ca semn sau dovadă inițială. Sfințirea este dovadă reală a lucrărilor Duhului Sfânt în viața unui credincios.

Astfel, mișcarea penticostală clasică ( majoritară în România) este o mișcare de sfințire. Accentul cade pe o separare de lume, o ruptură radicală, ce se vede în toate aspectele vieții: moral, etic, vestimentar etc ( în multe zone penticostalismul sa remarcat printr-o ținută tipică la femei, fustă și batic, și la fel bărbații, mereu îmbrăcați într-o ținută decentă). Consumul de alcool este interzis, fumatul la fel, machiajul sau alte aspecte estetice au fost interpretate mereu în lumina sfințirii ca roadă a Duhului în viața unui penticostal.

Toate au originea în gândirea penticostală accentuată de sfințire. Evident, multe aspecte s-au mai modificat, generațiile tinere au făcut schimbări mari, însă la origine ideea de sfințire rămâne caracteristică oricărui penticostal.

Un astfel de festival, unde nu mai există nici o graniță între lume și Biserică, este fundamental greșit pentru un penticostal. Cum poate fi sfințit Dumnezeu printr-un spectacol atât de lumesc?

Pentru un penticostal tipic, răspunsul vi-l puteți imagina!

În concluzie, Heartbeats Festival este începutul la o nouă Eră. Era unei generații care nu mai face nici o diferență între un concert un creștin și concert rock. Iar aspectul ce mă sperie cel mai mult este acela că, toți mai mulți tineri vor fi atrași ca muștele, iar orice intenție de-a opri aceste manifestări va fi privită ca "hate" sau fanatism, modă veche etc.

Într-o zi, nouă generație va înțelege un aspect important: globalizarea forțată, cu bocancii în casă, șterge aspecte culturale ce definesc trecutul unei națiuni. România are o tradiție de aproape 2 milenii de creștinism, fiind încreștinată de nume biblice. Cultura noastră poartă urme adânci ale credinței creștine, ce a modelat neamul nostru. Noi ar trebui să schimbăm cultura altora, făcând-o mai creștină, și nu ei să ne-o schimbe pe a noastră, făcând-o mai păgână.

De la Heartbeats Festival 2022, închinarea evanghelică va avea o mare pată pe haina ei albă. O pată greu de spălat, știind că mulți se vor mândri cu o haină a worshipului mânjită de ceva atât de lumesc!

Eugen Porcilescu

21 august 2026