Controversa apărută după grafica publicată de Dexonline, în care cuvintele „cretin” și „creștin” au fost asociate vizual într-un mod considerat ofensator, a stârnit reacții puternice în spațiul public. Patriarhia Română a criticat public materialul, iar o organizație a anunțat chiar depunerea unei plângeri penale.
Credința poate fi discutată, analizată sau chiar contestată într-o societate liberă. Dar există o diferență între dialog și derizoriu. Batjocura gratuită nu construiește dialog, ci adâncește prăpastia disprețului.
Paradoxul dureros este acesta: tocmai oamenii și instituțiile chemate să formeze prin educație, cultură și limbaj ajung uneori să transforme convingerile și valorile a milioane de oameni în ironie publică și scandal.
Cultura ar trebui să lumineze, nu să umilească. Inteligența adevărată nu se dovedește prin batjocură, ci prin capacitatea de a păstra respectul chiar și față de ceea ce nu împărtășești.
Românul are o vorbă: ,,de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere‘‘.
Eu aș zice: ,,atât au putut…!’’



%20%23%20MM.gif)





