„Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea.” (Ieremia 31:3)

Ce frumusețe ascunde iubirea lui Dumnezeu…

Nu este iubirea grăbită a inimii care bate mai tare doar o vreme.

Nu este iubirea schimbătoare, care se ofilește când nu mai primește înapoi.

Este iubirea care păstrează bunătatea.

Bunătate atunci când e rănită.

Bunătate atunci când e uitată.

Bunătate chiar atunci când ar fi drept să pedepsească.

Asta face iubirea adevărată: păstrează bunătatea.

Ea nu se scurge prin crăpăturile greșelilor noastre, ci se adâncește.

Ea nu fuge când e refuzată, ci rămâne tăcută și statornică.

Ea nu se stinge în întuneric, ci luminează mai tare.

Și eu și tu am fost risipitori de har, dar cu toate acestea, Dumnezeu ne-a păstrat bunătatea Sa.

Și poate tocmai aici învățăm ce înseamnă să iubim: să alegem bunătatea, chiar și atunci când nu mai avem niciun motiv omenesc pentru ea.

Poate azi vei fi ispitit să răspunzi cu asprime.

Poate vei avea motive să te închizi în tăcere sau să întorci spatele.

Dar iubirea adevărată păstrează bunătatea chiar și atunci când ar fi mai ușor să renunți.

Atât de ușor putem lăsa o rană să nască răutate, iar răutatea să ucidă iubirea. Dar bunătatea păstrată e singurul drum prin care iubirea rămâne vie.

Astăzi, alege să păstrezi bunătatea. Poate cineva îți va greși, poate cineva te va uita, poate cineva nu-ți va răspunde. Dar bunătatea păstrată e semnul unei iubiri care nu moare.

Fiți binecuvântați cu biruință deplină.

Florin Ianovici