Eram în pușcărie în Anglia, era prin 2017, am ajuns acolo prin luna Septembrie, am petrecut vreo două săptămâni pe carantină (adică izolat), apoi după ce am învățat un pic cum merg lucrurile acolo am întrebat ofițerul secției două lucruri importante, esențiale pentru mine, unul dacă există biserică sau vreun grup de rugăciune creștin pe care aș putea să îl frecventez și doi, dacă există sală de forță și de câte ori pe săptămâna pot merge?

La prima întrebare mi s-a răspuns ca Duminică dimineața este o slujbă ținută de Biserica Anglicană iar în fiecare joi seara există un grup de creștini penticostali care se întâlnesc pentru două ore.

Am zis gata mi-am găsit frățiorii, slavă Domnului Iisus, m-am înscris pentru grupul de rugăciune de joi seara, tânjeam după părtășie, in pușcărie nu te duci tu la biserică când vrei sau unde vrei tu.

A venit joi, pe la ora 16 am fost anunțat să mă pregătesc pentru că va trebui să fiu dus pe o altă aripă a pușcăriei pentru a lua parte la acea întâlnire cu grupul de rugăciune. Escortat de un ofițer de penitenciar am fost dus la încăperea cu pricina, când am intrat am dat bună ziua, m-am uitat la stânga, la dreapta să fi fost vreo 30 de bărbați toți negri, la un fel de birou (catedră) în față tot un tip negru cu o Biblie deschisă în fața lui, era păstorul.

Am făcut cunoștință, am dat mâna cu fiecare în parte, le-am zis de dorința mea de a veni în fiecare joi la rugăciune cu ei, s-au bucurat să mă cunoască, mi-au zis ca sunt binevenit apoi s-au apucat de programul timpului de rugăciune.

Cel care conducea a dat îndemn pentru o anumită cântare, au început cu toți să cânte, nu aveau nimic de pe care să fi citit și eu versurile, nici nu înțelegeam mare lucru din ceea ce cântau. Toți cei prezenți erau nigerieni afară de pastor care era Jamaican, cântau cu toții și păreau să fie bucuroși.

Spre surprinderea mea totală, unul câte unul s-au ridicat de pe scaune și au început efectiv să danseze.

A fost șocul de pe lume pentru mine, auzisem de acești creștini “apostați” care dansează în biserică precum în discotecă dar nu mai experimentasem așa ceva niciodată, băteau din palme și efectiv dansau, am zis în mintea mea “unde am ajuns Doamne…iadul pe pământ aici, ce caut eu aici?”.

Un frățior din acesta negru mai în vârstă vine către mine în ritm de dans și mă invită cum ar veni la dans, atunci am zis “gata…până aici, unde e gardianul? Am plecat la celulă, așa ceva să pățesc, incredibil…” l-am refuzat, i-am explicat că de unde vin eu noi nu dansăm în biserică, că nu voi dansa și că, mai mult decât atât voi chema gardianul să mă ducă la celulă mea, acel frate a zâmbit și m-a întrebat “chiar nu vrei să te bucuri cu noi?”, am răspuns cât de politicos am putut cu nu doresc “să mă bucur” cu ei.

Acuma, afară de faptul că gardianul nu a venit decât când s-a terminat timpul alocat, nu am putut pleca mai devreme oricât mi-am dorit asta, a trebuit să stau să le urmăresc câteva dansuri, apoi a fost un timp de predică care mi s-a părut foarte la locul lui iar la urmă am intrat cu toții într-o rugăciune comună exact ca prin bisericile noastre penticostale.

Ajuns la celulă, m-am prăbușit pe genunchi, eram atât de afectat de faptul că luasem parte la așa o “nebunie”, am zis “Doamne iartă pe robul Tău, nu am avut habar…”, nici nu știam ce să zic.

Am adormit în noaptea aceea cu un sentiment de vinovăție, mereu același gând “cum am putut eu să mă unesc cu acei oameni, să iau parte la așa o destrăbălare?”, a trecut noaptea iar dimineața la timpul meu de părtași e cu Domnul îl întreb asa cumva timid “Doamne cine sunt oamenii aceștia? Și cum de îngădui la așa oameni să se numească creștini? Ăștia te fac de rușine!”

Atât de frumos și blând mi-a vorbit Domnul în bunătatea Lui, mi-a zis “Ghiță, îi iubesc la fel cum te iubesc pe tine, sunt la fel de scumpi în ochii mei ca fiecare pentru care Iisus a murit pe cruce, mergi la părtașie cu acești frați ai tăi și bucură-te că ai cu cine să te zidești spiritual în acest loc…”

Următoarea săptămână abia așteptăm să se facă joi, am mers la grupul de rugăciune cu inima larg deschisă gata să mă rog alături de “ciudații” aceia care dansează, ce credeți m-am apucat și eu de dansuri? ????

Nu, ci le-am explicat că vin dintr-o cultură unde așa ceva este greu de digerat și dacă nu îmi vorbea Dumnezeu într-un mod personal despre ei nu aș mai fi venit neam la acea întâlnire.

M-au înțeles, la rândul lor mi-au explicat despre cultura lor și modul lor de închinare, i-am înțeles și eu la rândul meu și ne-am bucurat împreună pentru mai multe luni de zile, ei dansând la închinare, eu stand pe scaun și uitându-mă la ei cu un zâmbet larg pe față, rugându-mă și simțind prezența lui Dumnezeu pe deplin în acel loc.

Acum ce voi face, voi încerca să îi lămuresc pe cei care sunt porniți să critice alte popoare pentru modul lor de închinare doar pentru ca este un mod diferit de al lor?

Nu caut să lămuresc pe nimeni doar am scris despre experiența mea personală de viață, v-am scris cum Dumnezeu în bunătatea Lui mia eliberat inima de prejudecăți, cum m-a făcut să înțeleg că diferențele culturale sunt doar aici pe pământ dar nu ne pot despărți de cer, că dragostea poate explica mult mai bine despre cu cine să ne unim sau nu, mai bine decât critica, frustrarea sau judecata.

Prin harul Domnului Iisus am 4 copii, nu vreau să îi învăț că Împărăția lui Dumnezeu se limitează doar la România, doar la biserica la care mergem noi, doar la un anumit mod de închinare sau de cântare sau de predicare.

Nu caut să amestec lucrurile, sunt întotdeauna pentru un mod conservator de închinare dar după experiența din Anglia nu pot “da cu piciorul” celor pentru care Iisus a plătit același preț ca și pentru mine doar pentru că ei au altă culoare a pielii, au o cultură diferită sau se închină diferit.

M-am tot gândit în această perioadă la întâmplarea prezentată în Marcu 9 când ucenicii aveau o atitudine întâlnită parcă tot mai des astăzi : “Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.”

“Nu-l opriţi”, a răspuns Iisus… și cu asta ne-a cam răpus Domnul tuturora, care avem urechi de auzit.

Sper să fi fost înțeles într-un mod corect deși pentru cei care vor să vadă doar ceea ce vor ei să vadă, orice fel de argument sau explicație este pierdere de timp.

Mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze Biserica Sa cu discernământ, să știm când să stăm și să știm când să fugim, să facem bine diferența dintre o lucrare a întunericului și culoarea pielii sau diferența culturală.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Gheorghe Ignat