Articole Semnele vremurilor

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Vreți să ne închinăm la noul idol

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Judecătoarea  Adriana Stoicescu: Vreți să ne închinăm la noul idol
O frumoasă pledoarie pentru viață dar și pentru libertatea de exprimare a fost făcută de magistratul Adriana Stoicescu, fostă președintă a Tribunalului Timiș.

Dupa un pumn în gură corect politic, mă întorc cu forțe proaspete să vă spun că nu puteți voi bloca si interzice cât pot eu scrie“, scrie magistratul. În cuvinte simple, Adriana Stoicescu ține să precizeze pentru cei care vor să înțeleagă mesajul său că „Viața nu este doar despre culoarea pielii și preferințe sexuale.Viața nu se reduce la a asculta supuși directive imbecile și nedigerate, doar pentru că vin dintr-o parte care acum, vremelnic, e la butoane“. Și atrage atenția:  lumea de azi este o imensă, copleșitoare minciună.

 
Lumea mea, învechită și enervantă, nu se dă dusă, oricât vă doriți asta.
Libertatea de exprimare nu se reduce la a proslăvi BLM și LGBT, chiar dacă așa credeți.
Căci despre asta a ajuns lumea: a vorbi doar despre ce ne dă voie stăpânirea, a scrie despre ce ne dă voie stăpânirea.

Viața nu este doar despre culoarea pielii și preferințe sexuale.
Viața nu se reduce la a asculta supuși directive imbecile și nedigerate, doar pentru că vin dintr-o parte care acum, vremelnic, e la butoane.

Viața este despre cu totul și cu totul altceva.
Viața este despre răsărit și apus, despre mare și poezie, despre iubire și tristețe.
Viața este despre oameni adevărați.
Despre a naibii de multă suferință.

Voi, cei care azi vreți să ne învățați cum să ducem lingura la gură, sunteți doar niște nefericiți care nu își găsesc locul în lume și care vor să modeleze oamenii așa cum NU i-a creat Dumnezeu.

Singuri și neînțeleși, nu știți să trăiți și nici să muriți.
Moartea e o treabă serioasă și grea.
Viața este un șir nesfârșit de lupte nedrepte și incorecte, în care arareori cel bun cîștigă.
Lumea este un ring în care cel puternic supraviețuiește.

Noi, generația decrețeilor, a celor crescuți cu ”eugenii” și parizer, cu pufuleți și napolitane ”Dănuț”, suntem puternici pentru că suntem reali, nu imitații de plastic.

Voi vreți să inventați o lume paralelă, în care să conduceți și să ordonați, în care voi să creați.

În care nu e nevoie de întrebări pentru că răspunsul e doar unul: ura.
Noi nu știm să urâm.
Voi știți doar să urâți.
Noi știm și putem să înțelegem suferința.
Voi fugiți de ea.

Vreți să ne închinăm la noul idol, făcând din el o icoană, într-o biserică transgender.
Vreți să ne simțim timorați în lumea voastră, a oamenilor momentului, dominați de instincte și libertate prost înțeleasă.

Oricât veți încerca să schimbați cursul firesc al omenirii, nu veți reuși.
Va merge, probabil, pentru un timp.
 
Oamenii vor cânta doar cântecele voastre. Vor citi doar scrierile voastre.
Vor face tot ce le veți cere, mai puțin să fie OAMENI.
Dar, la un moment dat, șandramaua se va dărâma.
Pentru că nu poți clădi nimic pe minciună.
Iar lumea de azi este o imensă, copleșitoare minciună.
 
Cât timp noi, clasicii, depășiții, cei care știm că se poate trăi frumos, vom mai avea suflet, lumea voastră nu va învinge.
Iar când vom pleca înapoi, ACASĂ, vă vom tulbura liniștea cu un foșnet de înger, făcându-vă să visați lumea, așa cum era ea la începuturi și să vi-o doriți, în taină.
 
Lumea simplă și normală.

Adriana Stoicescu

Vezi și:

Judecătoarea Adriana Stoicescu, răspuns biblic pentru cei care au jignit-o după ce a criticat mișcarea LGBT

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Celor care vreți să vă cereți iertare diverselor minorități...