Dragi prieteni,

Cel nemărginit a trăit la marginea unui imperiu. Părăsind casa Tatălui, Hristos n-a căutat un domiciliu pământesc. Vagabondul perfect al Iubirii divine, Iisus n-a căzut niciodată-n plasa confortului și-a unui nemeritat alint. Îmbrăcat în slava Dumnezeirii, El a acceptat sărăcia condiției umane. Fără să fi încălcat Decalogul, El ne-a chemat să depășim legea veche și să inaugurăm Împărăția lui Dumnezeu. Cum? Renunțând la tribalismul etnic, criticând idolatria puterii și devoalând toate gândurile răutății.

Neprihănit, Iisus a arătat o atenție specială pentru păcătoși: vameși nesătui, femei desfrânate și tâlhari. Prieten cu asceți intransigenți, precum Ioan Botezătorul (care „făcea drepte căile Domnului“), Hristos s-a dovedit blând cu cei neputincioși. Evreu studios al religiei mozaice, El a vorbit deschis cu femeia din Samaria și centurionul roman.

El i-a îndemnat pe ucenici să iubească lectura, citind nu doar semnele vremii, ci și Psalmii sau profețiile din Scriptura. Iisus a suferit pătimirile dragostei adevărate, schimbând chipul umanității ca niciun alt înțelept din istorie.

Pe dealul Căpățânii, țintuit de piroane, fără anestezice, El primește oțet în loc de apă; hulit și batjocorit, Iisus înțelege că iadul este real, mai ales dacă Tatăl întârzie să vorbească. Fiul face cutremurătoarea implorare: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?

Moartea lui Iisus confirmă nu doar răutatea naturii umane, ci și triumful noului Adam în fața șarpelui, pe care-l zdrobește. Cum? Prin ascultarea de Dumnezeu. Diavolul și-a propus să aducă învrăjbirea între Tatăl și Fiul, dar eșuează.

Christus Rex face din mădularele trupului Său răstignit instrumente ale ascultării omului față de Rațiunea divină a tuturor lucrurilor. Iisus ne arată, în același timp, chipul adevărat al lui Dumnezeu și fața neschimonosită a omului. În El, contemplăm și rațiunea noastră de a fi, dar și finalitatea universului văzut și nevăzut.

Ceea ce Paștele inaugurează este trecerea dinspre lumea simțurilor către universul imaterial și inteligibil al Cuvântului care dintru început era la Dumnezeu (Ioan 1, 1).

Paștele ne conduce dinspre resentiment și ură către iertare și reconciliere, dinspre moarte spirituală către renaștere duhovnicească.

Știind pentru cine să trăiască, dar mai ales cum să moară, Iisus Hristos se afirmă pe sine ca Regele al regilor, dar și ca Lumină a lumii pe care nimeni, nici măcar iadul, n-o pune sub obroc.

Hristos a Înviat!

Mihail NEAMȚU