%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Admir energia antreprenorială a Vestului, arhitectura metropolelor europene, curățenia străzilor, trenurile de mare viteză, vechile monumente, bibliotecile arhipline, muzeele fără egal. În același timp, nu cred că-i just (ori inteligent) să compari o țară est-europeană — subjugată de otomani, ocupată de ruși sau exploatată de austrieci — cu vechile imperii sau puteri coloniale, precum Marea Britanie, Franța sau Germania.
Chiar și așa breaz cum îl vedem, Occidentul nu-i deloc un spațiu perfect. Dincolo de autostrăzi, tunele, poduri, căi ferate, birocrație simplificată sau prosperitate generalizată, există și o profundă criză a valorilor morale. Ideologia woke a pătruns în școli și face ravagii. O stare generală de nihilism și abulie caracterizează tânăra generație. Consumul de droguri e larg răspândit în școli sau cluburi de noapte.
Biserici din Franța ard inexplicabil. Migranții ilegali din Sicilia au schimbat peisajul urban al unei vechi cetăți ca Palermo. Sunt locuri în Paris care seamănă cu orașele din Magreb. Sunt cartiere din Nissa unde poliția n-are curaj să pătrundă. Europa se transformă sub ochii noștri iar — în absența unei analize critice — a fi „pro-european” nu mai e decât un slogan.
Consumerismul a înlocuit creștinismul. Clericii catolici sunt recrutați din Africa. Catedralele gotice au ajuns goale. Avortul e văzut ca o simplă ședință de manichiură. Sărbătorile seculare au ajuns mai zgomotoase decât Paștele sau Crăciunul. Terorismul își cam face de cap. Multiculturalismul e un eșec. Există corupție și acolo. Există cenzură online și destulă propagandă.
Iată de ce cred că e important să redescoperim nu doar România neajunsurilor noastre, ci și tradiția culturală primenită într-un Bizanț duă Bizanț. Liturghia sfântului Ioan Gură de Aur a salvat vieți. Te poți purifica contemplând acuarelele unui Luchian sau Tonitza, dar și arhitectura Dragomirnei, zugravii de la Voroneț sau ceramica de Horezu. Cultura națională include suferința martirilor de la Sighet sau Aiud, penița harnică a lui Eliade, Păltinișul lui Noica, poezia lui Eminescu și sculptura lui Brâncuși (el însuși pribeag prin lume)…
În ce mă privește, voi trăi până la sfârșitul vieții cu amintirea crestei Făgărașilor, a troițelor din Țara Oltului, a Psalmilor lui David, Traian Dorz și Tudor Arghezi, a dealurilor copilăriei, a bunicilor care mi-au spus povești despre un popor creștin și o țară frumoasă și cu multe bogății hărăzită.
Ea se numește România.
Mihai Neamțu
