Toamna îmbrăcată-n aur și cu părul ei roșcat,

A dat nas în nas cu mine, chiar pe ulița din sat.

Am privit-o cu uimire, admirându-i trena lungă

Colorată ca-n Dali, și cu mâneca la dungă.

Mi-a plăcut că e bogată. Dar cu zâmbetul pe buze,

Șterge verdele din pajiști, și e criminal de frunze...

Stinge soarele încet, face cerul plumburiu,

Umple drumul de băltoace, deși totu-i auriu.

- „Nu fi supărat că frunza se desprinde de pe ram,

Ea nu moare în țărână. Înverzește iar la an'.

Căci trăiește iarna-n muguri, viața ei cea trecătoare...”

Mi-a spus printre rânduri Toamna, care aduce transformare.

„Înverzesc în primăvară... Toamna frunzele nu mor,

Cad în dansul ritualic. Spune-le doar somn ușor!”

Și-nțelesam eu acum, că atunci când vine brumă,

O să mor. Dar va conta ca să las pe alții-n urmă.

Mi-a mai spus Toamna apoi, că sunt frunză trecătoare.

Să mă pregătesc din timp, să fiu treaz la deșteptare!

Vine toamna peste oameni, cu boldul morții înțepând,

Cine-a trăit în Hristos, va învinge înviind!