Eram pregătit să-l vizitez pe 13 ianuarie. Pentru că împlinea fix 90 de ani. O vârstă la care nici dânsul nu se aÈ™tepta. Pentru că toată viaÈ›a ne-a învățat de la amvon că „anii omului È›in până la 70, È™i a celor tari până la 80”. Se considera printre cei slabi. Dar Hristos ne-a arătat contrariul…

Am fi dorit să-l omagiem altfel. Dar Dumnezeu a hotărât să-i agaÈ›e armele în rastel È™i să-l cheme Acasă! Da, pentru creÈ™tini Acasă înseamnă Cer! Acolo vor petrece o veÈ™nicie. FericiÈ›i cu Cel căruia i-a slujit.

Fratele Costică Mincu, căci despre dânsul este vorba, a fost unul din stâlpii creÈ™tinilor după Evanghelie. Nu doar din Breaza, nu doar din Prahova, ci din toată È›ara. Și nu unul simplu (deÈ™i a trăit simplu), ci un maratonist neobosit pentru Hristos! Un alergător de cursă lungă.

Nu a lăsat niciodată lucrarea lui Dumnezeu în planul secund! Pentru Fratele Mincu Dumnezeu era „totul totului tot”. Orice discuÈ›ie se învârtea în jurul Creatorului său. A Mântuitorului Sfânt. Fiindcă Domnul e Centrul, iar noi decât periferia. De la 25 de ani - de când l-a întâlnit pe iubitul său Domn ISUS, nu a lipsit niciodată de la Biserică! În timpul de tristă amintire comunistă lucra sâmbetele toată noaptea (sau câte 16 ore „legate”), numai să nu fie duminica în fabrică! Și nimeni nu l-a refuzat niciodată.

Orice discuÈ›ie o purtai cu dânsul se începea cu o rugăciune! Altfel n-ar fi putut respira. DiscuÈ›iile trebuie să fie călăuzite de Sus, din Înalturi. Dacă nu o putem lua pe lângă cale…

Nu s-a urcat niciodată la amvonul bisericii fără pregătire. Nu a absolvit È™coli înalte, dar a avut È™coala Duhului Sfânt. Căci unde Duh nu e, ungere nu e. A studiat Biblia verset cu verset. Și-a scris notiÈ›e după notiÈ›e. Tomuri întregi. Și chiar 49 de poezii. Psalmi. Ne uimea că È™i la 90 de ani citea fără ochelari. Și nu citea trei capitole pe zi, ci în ultima vreme 8 ore! Opt ore la masa de scris cu ISUS!

Nu îi lipsea niciodată din servietă broÈ™uri sau Noi Testamente de împărÈ›it semenilor săi. Odată, un coleg de-al meu profesor se ducea la casa părintească. Și Fratele Mincu la peste 80 de ani tăia lemne cu fierăstrăul. Când profesorul l-a salutat, Fratele Mincu a venit la gard, i-a dat mâna apoi a scos din buzunarul de la piept o broÈ™ură! „Ceva pentru dvs de la Domnul”. Nimic fără evanghelizare.

A alergat neobosit prin biserici, prin sate, prin locuri necălcate de creÈ™tini. Chiar Biserica din satul nostru s-a plantat cu ajutorul său. În anii aceÈ™tia din urmă când vorbeam la telefon amândoi mă întreba de fiecare dată: „Pe unde ai mai ajuns cu predicatul? Pe unde-ai mai aruncat SămânÈ›a?”. Chiar È™i la 88-89 de ani ar fi vrut să mai meargă cu mine în misiune! „Întâi pentru Domnul, abia apoi pentru noi!”

BlândeÈ›ea i-o citeai pe chip. Dar È™i pe buze. Era ca o dulceață care te hrănea numai privind-o. Am făcut destule prostii în tinereÈ›ea dar nu m-a certat niciodată! Totdeauna mi-a spus că pot mai mult, să urc mai sus! Și cred c-a reuÈ™it.

Tată de 11 copii. ToÈ›i activi în biserică. CredinÈ›a nu se moÈ™teneÈ™te dar nimeni n-o urmează dacă n-o vede trăită! A trăi credinÈ›a înseamnă să fii sfânt!

De multe ori a fost singur. N-a fost totdeauna înÈ›eles. Dar nu a dat niciodată înapoi. Crucea se duce până la capăt! Asta înseamnă smerenia. Oricine l-a cunoscut pe fratele Mincu poate spune în sinea sa: „cu adevărat omul acesta a fost un smerit!”

Simplu, smerit, sfânt. AÈ™a a fost Fratele Mincu printre noi, È™i aÈ™a ne va rămâne viu în memorie. Am spus aseară bisericii sale că „dacă-l va uita va muri a doua oară”. Nu va fii uitat!

Fratele Mincu a plecat spre Ceruri fericit. Uneori noi zicem că È™i stele se sting. Chiar dacă mai aveau lumină neconsumată. Dar sfinÈ›ii care se topesc arzând pentru Domnul vor strălucii în locul stelelor! S-a dus printre îngeri. Să pună È™aua pe ei È™i să revină într-o zi după noi să ne ia acasă!

Nu i-a plăcut să fie numit pastorul. DeÈ™i a fost. A fost un pastor mare! A preferat să i se spună Fratele. Atât! Fratele care ne-a iubit!

Astăzi la ora 13 o să-l conducem pe ultimul său drum. Pe drumul cu-un singur sens: pe drumul spre VeÈ™nicie! Un drum de care fugim toÈ›i, dar de care nu scăpăm niciunul! Problema nu este când vom pleca – căci tuturor ne vine rândul, problema este dacă noi cunoaÈ™tem drumul…