Lewis Benedictus Smedes, un teolog reformat olandez, zicea că noi trăim „căsuțele” din calendar una câte una. Nu putem trăi azi decât ce ne este hăruit azi. Nu putem trece dincolo de zidurile pătrățelului. Nu putem purta povara de mâine. Tocmai de aceea Domnul Isus ne-a avertizat în Evanghelii: „ajunge zilei necazul ei!” (Matei 6:34).
Mă gândeam că odată intrat în căsuța de azi nu mai pot ieși înapoi în cea de ieri. Dar odată intrat va trebui să o umplu. Problema este cum o umplu? Căci nu am decât două soluții: lucruri importante sau nimicuri. Lucrurile importante sunt priorități. Mulți oameni se scuză că se vor ocupa de „priorități” când vor avea mai mult timp. „Dacă ziua ar avea 35 de ore!” Și îndeasă în „căsuță” tot felul de lucruri banale: facebook, Netflix, hai-hui prin mall-uri, leneveală, grătăreală, bălăceală... „Răsfățarea pielii”, vorba lui Berdardiev! „Paie, fân și trestie”, ar spune Sfântul Apostol Pavel! Știți cum se traduc banalitățile, nimicurile zilei? Regrete. Regrete pentru ceea ce n-am făcut.
Ar trebui să dăm dreptate prezbiterianului John Ortberg, care zicea că unii oameni chiar se străduiesc să plătească prețul de a nu face nimic! Umpleți căsuțele zilnice cu lucruri mărețe. Căci nimeni nu știe câte căsuțe mai are de umplut! Dacă nu pui nimic bun azi s-ar putea să nu mai fie niciun mâine! Doamne, „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmi 90:12)
Am zis mai sus că odată intrat în căsuța zilei nu mai poți ieși înapoi. Ușile se deschid numai înainte! „Noi trăim căsuțele zi de zi, zicea Smedes. Una dintre ele va fi ultima. Însă nu știm care va fi aceea”. De aceea, puneți-L pe Dumnezeu primul în toate căsuțele!