Psalmul 115 ne vorbește introductiv despre idoli. Despre dumnezeii aceia mai mici sau mai mari pe care oamenii și-i făuresc cu propriile mâini. Din aur sau din argint. „Au gură, dar nu vorbesc; au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud; au nas, dar nu au miros; au mâini, dar nu pipăie; au picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor”. Și apoi psalmistul detonează bomba: „ca ei sunt cei ce-I fac, toți ce se încred în ei!” Adică inerți. Nemișcați. Lipsiți de vigoare.

Oamenii sunt asemeni dumnezeilor/idolilor cărora li se închină. Cine se închină lui Hristos nu poate fi decât ca Hristos. Nu poți să-i aparții Lui și să faci ce nu face El. Isus n-a mințit, n-a furat, n-a curvit, n-a făcut facturi false, nu și-a trântit la pământ prietenii, nu a respins păcătoșii, nu a întors spatele bolnavilor, nu a trecut nepăsător pe lângă semeni, n-a respins pe nimeni care i-a greșit… El s-a asemănat întocmai cu Dumnezeu Tatăl. Dar le-a spus într-o zi fariseilor, cărturarilor și preoților cei mai de seamă, evreilor ce se numeau slujitori pentru Dumnezeu: „Voi nu aveți de tată pe Avraam; tatăl vostru este… diavolul!” Pentru  că făceau faptele lui!

Prin urmare când auziți că prin biserici sunt oameni care tună și fulgeră, care bârfesc pe la spate (sau pe internet!), care fac competiție sau sunt zgârciți, libertini, înșelători, neputincioși, nepăsători, ultraconservatori…, să nu vă puneți întrebarea cui slujesc! Știți bine: nu Domnului Isus!

Umblați numai cu Hristos! Altfel nu veți reuși să fiți ca El! Chiar așa, în viața de zi cu zi cu cine semeni?

Nicolae.Geantă