Articole

Nicolae Geantă ◉ Paștele, „operațiunea MOV” și Bacovia

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Nicolae Geantă ◉ Paștele, „operațiunea MOV” și Bacovia

Aștept în fața unui cabinet medical. Cam mulți oameni așteaptă! Nu știu de ce dar parcă noi românii suntem din ce în ce mai bolnavi! Tineri, bătrâni, copii... Boala roade din orice vârstă!

Un domn bătrân, care a venit în urma mea dar s-a așezat direct lângă ușă, a salutat-o ​​pe asistenta care ieșise cu un maldăr de hârtii, apoi a întrebat-o curios: „Doamnă, dvs. ați participat la operațiunea MOV?” Femeia e surprinsă, zâmbește și răspunde inocent. „Nu știu ce înseamnă aceasta”. Eu mă gândeam că bătrânul a întrebat retoric pentru că femeia avea un halat... mov. Însă moșul ne-a dumerit: „Operațiunea MOV înseamnă: miel, ouă și vin!” Femeia râde. „Nu am avut încă timp!”.       

Când mi-a venit rândul la cabinet i-am spus doamnei că românul, în general, crede că Paștele vrea miel, ouă și vin ! Sărbătoarea pentru mulți e un ritual... culinar! „Doamnă, cu MOV românul are stomacul plin. Dar sufletul e gol. Sufletul este invers proporțional cu burta. Nu pot fi ambele pe primul loc. Cineva trebuie să fie pe locul doi! Dar asta, nu alegem. Paștele pentru pantec sau Învierea pentru suflet!” 

În ecuația Paștelui bătrânului șugubăț de mai sus Domnul Isus Hristos nu există! Miel + ouă + vin - Isus = zero! Unde Hristos nu există, mântuirea lipsește. Nu se poate ierta de păcate fără El! Nu a fost nimeni rânduit sub Soare, never, în Numele lor, atenție ce zice Luca în Faptele Apostolilor, „trebuie să fim mântuiți!” (FA 4:14).

Nu am nimic împotriva mesei de Paște/Înviere. Dar unde Hristos nu există, Înviere nu există! Fără ea, fără El, sufletele mor în oameni cu burțile pline!

Sărbătoriți cu Hristos! El e Mielul sufletelor neprihănite! Cerul nu surâde decât acolo unde sufletele sunt pline de Isus! Unde este absent, Cerul trăi-n Bacovia...

PS: Pare-mi-se mie, sau numai în orașul și satul nostru „operațiunea MOV” e mai importantă decât „operațiunea Golgota”?

Nicolae Geantă

www.nicolaegeanta.blogspot.com