%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Trăim zile în care hărțile lumii nu mai pot fi citite doar cu ochii geopoliticii. Ele trebuie citite cu Biblia deschisă, cu Duhul Sfânt ca interpret și cu inima înfrigurată de apropierea zilei Domnului.
În Orientul Mijlociu, acolo unde Dumnezeu a ales să-Și așeze Numele pe un munte mic, dar veșnic – Sionul – pământul se cutremură. Iranul (vechiul Elam, cf. Ieremia 49:34–39) și aliații săi și-au încordat brațul împotriva Israelului, națiunea martor, martir și miracol. În vreme ce unii tratează conflictul cu indiferență sau prin lentila intereselor economice, Biserica lui Hristos trebuie să îl privească profetic.
Scriptura ne spune clar: “Ierusalimul va fi o piatră de poticnire pentru toate popoarele” (Zaharia 12:3). Observăm deja cum națiunile se întorc împotriva Israelului în forurile internaționale, cum vocile care condamnă statul evreu sunt mai puternice decât cele care îl apără, și cum ura ancestrală, canalizată astăzi prin Iran și prin organizațiile-teroriste proxy, crește într-un crescendo al vrăjmășiei spirituale.
Aceasta nu este doar politică – este duh. Este o bătălie a luminii cu întunericul. Iar SUA, cu toate ezitările ei moderne, continuă să joace rolul unui aliat providențial, adesea împotriva curentului globalist, oferind Israelului scut militar, sprijin diplomatic și solidaritate morală.
În Daniel 10, profetul ne lasă să vedem că războaiele pământului sunt dublate de lupte între îngeri și demoni în locurile cerești. În spatele unui Iran ostil și al alianțelor sale, se află principate întunecate, ca “Domnul Persiei”, care se opune planului lui Dumnezeu.
În Ezechiel 38–39, Dumnezeu ne prezintă un tablou cutremurător: o coaliție condusă de Gog din țara Magogului, alături de Persia (Iran), Cuș, Put, Togarma și Gomer – o alianță de națiuni care atacă Israelul într-o vreme de pace aparentă. Dacă nu suntem chiar în acel moment, cu siguranță suntem în prefața lui.
Și totuși, Ezechiel ne spune clar că Dumnezeu va interveni supranatural: “voi fi cunoscut în ochii multor popoare, și vor ști că Eu sunt Domnul” (Ez. 38:23).
În Apocalipsa 16:12–16, vedem pregătirea pentru războiul de la Armaghedon – un conflict final în care națiunile se adună în jurul Israelului, inspirate de duhurile necurate ieșite din gura fiarei. E o imagine simbolică, dar teribil de actuală: o lume care se ridică împotriva Dumnezeului lui Israel, împotriva Mielului și împotriva poporului legământului.
Dar sfârșitul nu e dictat de știrile de la CNN sau Al Jazeera – ci de Cuvântul viu și veșnic. Isus Hristos, Regele regilor, vine pe norii cerului, iar El nu vine să negocieze – vine să biruiască.
Ce trebuie să facem noi?
Biserica nu e chemată la neutralitate. Nu putem fi reci când Dumnezeu este fierbinte pentru poporul Său. Trebuie să veghem, să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului (Psalmul 122:6), să stăm lângă Israel nu doar politic, ci și profetic. Să învățăm copiii noștri adevărul despre rădăcinile credinței lor și să nu ne rușinăm să spunem: “Suntem alături de Israel!”
Ceea ce se întâmplă azi în Orientul Mijlociu este mai mult decât un conflict între state. Este o pregătire pentru marea confruntare dintre Împărăția lui Dumnezeu și împărățiile lumii. Și dacă Israelul este în centrul hărții, atunci Biserica trebuie să fie în genunchi, cu ochii deschiși și inima aprinsă.
“Cel ce păzește pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi.” (Psalmul 121:4)
Și dacă El nu doarme, nici noi să nu adormim.
Maranata! Domnul vine.
Pavel Radu
