În al doilea rând, e important să înțelegem că America lui Trump nu va intra în războaie – cel puțin așa spune el. Cu toate acestea, Trump nu propune și nici nu va urmări o politică externă americană naivă sau izolaționistă.
În cursul istoriei ei, America a oscilat între două poziții bine definite (1) izolare; și (2) participare / intervenție. Europenii sunt neliniștiți când au de a face cu o America izolaționistă. Ei preferă o Americă intervenționistă / implicată în afacerile globale, dar numai în măsura în care implicarea sau intervențiile avantajează Europa. Altfel, nu.
Crizele globale, însă, sunt permanente, multiple și se intersectează la multiple niveluri. Europenii s-au obișnuit ca America să ia taurul de coarne să rezolve problemele globale, iar UE s-a mulțumit cu rolul de participant opțional sau junior.
Germania este exemplul cel mai dificil pentru America pentru că, cu toate că are potențialul economic și militar, Germania alege fie să nu participe de fel, fie să participe cu jumătate de gură și tardiv. Timiditatea cu care a sprijinit Ucraina împotriva lui Putin este un exemplu grăitor.
Toată lumea vrea rezolvarea războiului din Ucraina, pace în Orientul Mijlociu, prevenirea proliferării nucleare, prevenirea agresiunii din partea Iranului, oprirea terorismului islamist, stabilitate politică în țările arabe, rezolvarea problemei migrației, a traficului de ființe umane, securizarea canalelor de navigație internaționale, prevenirea si eliminarea piraților care atacă navele comerciale în Oceanul Indian ori Marea Roșie. Lista problemelor de securitate globală e infinită. Dar puține țări sunt dispuse să ia poziția de lider pentru rezolvarea lor, și mai ales să investească resurse pentru acest scop.
Obiectivele politicii externe ale Americii lui Trump sunt clare: (1) menținerea supremației Americii la nivel global; (2) reducerea influenței Chinei și Rusiei (și a aliaților lor) în societatea globală; si (3) identificarea și asocierea cu America a țărilor care împărtășesc aceste idealuri, înțelegând, însă, că asocierea trebuie să fie în avantajul ambelor părți.
Peter Costea



%20%23%20MM.gif)





