Sali Sabri ◉ Dumnezeu e drept, dar viața și oamenii nu-s

La una dintre activitățile de azi din tabără, o fetiță de zece ani a venit la mine și și-a cerut iertare că ea nu poate participa pentru că nu știe să scrie. Avea în mână caietul primit din tabără și se uita la mine neputincioasă cu ochii plini de lacrimi. După câteva ore a intervenit o neprevăzută și a trebuit să stau de vorbă cu ea și cu frățiorul ei mai mare un picuț. Le-am aflat povestea. Tatăl lor e în închisoare, mama plecată prin lume și locuiesc cu bunicul lor. Bunic care are grijă mai mult de el decât de ei. Fetița de zece ani nu merge la școală. Gătește în fiecare zi pentru ea, pentru frățiorul ei, pentru surioara lor de șase ani și pentru bunicul lor. Face curățenie de dimineață până seara și dacă nu face ceva cum trebuie e pedepsită dur. Drama lor e mult mai mare. Nu le pot scrie aici pe toate. Eu i-aș lua mâine pe copiii ăștia și i-aș pune într-o familie sănătoasă. Unul dintre prietenii mei mi-a și spus astăzi ca i-ar lua el. Dar legea e tâmpită. Așa sunt legile făcute de legiuitorii cuminți ai țării noastre. Și când mă gândesc că zilele trecute o soră mă mustra că de ce mă iau de mai marii lumii...

Mi-e ciudă. Mi-e ciudă pe mine că sunt limitat. Mi-e ciudă un pic și pe Dumnezeu că mi-a pus multe limite. Ho, nu-mi săriți în cap. Sunt doar sincer. Mi-e ciudă și pe guvernanți. Mi-e scârbă și de ai noștri. Noi citim dramele în cărți și le vedem la filme, dar sunt copii care le trăiesc pe pielea lor, vina lor fiind doar că au nimerit peste niște oameni care le-a plăcut reproducerea copiiilor nu și responsabilitatea de a-i crește. Pe ai mei mi-e ciudă pentru că se ocupă de baliverne, festivaluri, de hoții de lucrători din alte biserici și apoi scriu scrisori de iertare ipocrite.

Dumnezeu e drept, viața și oamenii nu-s.

Sali Sabri

12 septembrie 2026