"Alo, alo, alo" strigă într-una o doamna din curtea casei ei frumos amenajată. Locuiește în fața școlii. Fiindcă eram în mașină așteptând să-mi iau fetele de la școală, mi-a atras și mie atenția. Am văzut-o de multe ori plimbându-se în curtea casei ei, dar de data aceasta era ceva diferit parcă. M-am uitat atent la dânsa și am recunoscut-o! Este cel mai tare notar din orașul nostru. Probabil cel mai bun notar din ultimii trei zeci de ani din oraș. Biroul ei încă funcționează și e arhiplin.
Are alzheimer și (probabil) demență. Se vede că pruncii ei au grijă de ea. E îmbrăcată frumos, aranjată, pieptănată și sătulă. Dar mintea nu o mai ajută. Uitându-mă la dânsa mi-am adus aminte că am fost de câteva ori la biroul ei. Rar găsim astfel de profesioniști.
Ce este omul? Nu știm ce ne rezervă viitorul. Poți să ai o carieră strălucită, să faci bani cu sacul dar viitorul...viitorul nu-ți aparține. Viața noastră atârnă de un fir de ață. Suntem fragili, oricât de puternici părem. Suntem slabi și trecători.
Văzând-o astfel pe doamna notar, mi-am spus o rugăciune:
"Doamne, Isuse Hristoase, uneori sunt atât de copleșit de problemele vieții, încât uit suficiența Harului Tău. Mă străduiesc din răsputeri să găsesc modalități de a-mi rezolva singur problemele, în loc să mă odihnesc în speranța pe care mi-o dăruiești. Doamne, Tu ești mai mare decât temerile mele. În mâna Ta mi-e prezentul și viitorul. Mă predau"
Sali Sabri



%20%23%20MM.gif)





