Știri interne Conferințe/Seminarii

Seminar de finanțe cu Leo Sabo la Biserica Punctul Zero Brașov

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Seminar de finanțe cu Leo Sabo la Biserica Punctul Zero Brașov
Avem deosebita onoare să îl avem în mijlocul nostru pe pastorul LEO SABO, președintele organizaţiei "Christian Stewardship Network" din Texas, SUA, pentru a susține seminarul de finanțe din data de 14 și 15 octombrie 2022. Mai jos sunt detalii cu privire la cele două seminarii susținute de pastorul LEO SABO în cadrul Bisericii Punctul Zero.

Vineri, 14 octombrie, orele 18:00 - 20:00
SUFICIENT
Găsirea mulțumirii și a bucuriei în fiecare sezon

Dacă luăm în considerare starea lumii noastre, există o mulțime de motive pentru a ne teme și a fi neliniștiți, dar Domnul Isus ne spune să nu ne îngrijorăm. În această lume există forțe spirituale înșelătoare al căror scop principal este să ne împiedice să trăim pentru Dumnezeu.

Mamona este unul dintre aceste duhuri care se folosește de bani, de bogăție și de avuție pentru a-i amăgi pe oameni să se încreadă mai degrabă în acestea decât în Dumnezeu.

Învață cum să recunoști simptomele influenței lui Mamona și să te eliberezi sub de puterea acestui duh, astfel încât să poți trăi fiecare sezon al vieții plin de mulțumire și de bucurie.

Sâmbătă, 15 octombrie, orele 10:00 - 14:00
CHEMAȚI ȘI UNȘI PENTRU AFACERI
A fi o influență divină pe piață

În general, piața nu este cunoscută ca fiind un loc al binelui moral. Este competitivă și uneori acerbă, în care toată lumea concurează pentru profit și supraviețuire, unde etica și integritatea nu sunt valorile primare la care ne-am aștepta, dar pentru omul de afaceri creștin – fie bărbat, fie femeie – nu ar trebui să fie așa. Pentru creștini, afacerea este o platformă de influență cu oportunități și responsabilități extraordinare.

Acest seminar examinează motivele biblice pentru administrarea unei afaceri. Vei învăța principiile lui Dumnezeu care stau la baza conducerii unei afaceri, astfel încât să te poți distinge drept un creștin integru și de caracter și să fii pe deplin echipat pentru a fi pe piață elementul de influență care ai fost menit să fii.

În cadrul acestui seminar vei învăța despre:

- scopul lui Dumnezeu pentru afaceri și antreprenoriat;
- principiile lui Dumnezeu pentru conducerea unei afaceri;
- cum să știi dacă Dumnezeu te cheamă la afaceri și antreprenoriat;
- cum să obții succesul în afaceri pe care Dumnezeu îl aprobă și îl răsplătește.