%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Va mai fi credință atât timp cât va mai fi moarte. Trecând pe lângă o Biserică mi-am dat seama că nimeni n-ar putea să închidă Biserica pe veci, nici să o desființeze atât timp cât ne mor oameni dragi cu care vrem să ne revedem. Singura care dă speranța revederii și alină cea mai mare durere din lume este Biserica prin promisiunea lăsată de Hristos, anume că cine vine la El va avea o nouă viață dincolo. Așadar, cât timp ne vor muri oameni dragi, va exista și credința în Dumnezeul care ne așteaptă dincolo alături de cei iubiți, care au murit în Hristos, deoarece doar așa are sens viața aceasta și doar așa poate fi învinsă moartea și teama de ea.
Va mai fi credință cât timp va exista cancer și alte boli care ne sperie. Când afli de o boală cruntă înaintea căreia medicii dau din umeri, îți mai rămâne rugăciunea, îți mai rămână credința în Dumnezeul care poate acționa în mod supranatural. Oare câți oameni fără un strop de credință au zis în mijlocul bolii: “Doamne ajută!”? Suferința ne învață să ne rugam, să credem, ne apropie mai mult de ce e veșnic. Așadar, în spitale se aud mai multe rugăciuni și promisiuni, există mai multă lepădarea de păcat și mai multă pocăință decât în Biserici.
Va mai fi credință cât timp vor fi vești rele. Când primești un telefon că un copil a făcut accident, că soțul sau soția e la spital din cauza unei întâmplări nefericite, când afli de un război care bate la granițele țării, când auzi de o nouă boală sau de pandemie la cine strigi? Veștile rele ne fac să ne ghemuim instinctiv la pieptul lui Hristos, ca un copil care era certat cu părintele, dar când deodată se sperie uită supărarea și fuge în brațele lui. Necazurile, veștile rele, sperietorile ne fac așa de credincioși de în mod instantaneu uităm aroganța cu care ne declaram “atei”. Așa cum spunea cineva că într-un avion care cade nu există atei, deci e real că toate relele fac un mare bine, ne apropie de Tatăl care poate lupta cu orice pericol din viața noastră. Așadar, nu-mi pierd nădejdea, credință va mai fi, însă va trebui să o lăsam să crească pentru a nu fi doar niște copii pe interes, ci iubitori ai Tatălui.
Cu prețuire,
Toni Berbece
