.gif)
%20%23%20MM.gif)
Când ne-am logodit am fost foarte fericiți, dar după o vreme au început și certurile. După una zdravănă, ea și-a scos inelul de logodnă și am crezut că acolo s-a încheiat tot. Însă ne-am împăcat și după scurt timp ne-am căsătorit. Căsătoriți fiind, am învățat că nu ne mai putem juca de-a “ia-ți verigheta și du-te la maică-ta”. Am înțeles că nu-i drum-napoi. Că am pornit pe o cale cu sens unic, iar dacă vreunul se întoarce înapoi, se întoarce împotriva lui Dumnezeu în primul rând, iar cu Dumnezeu nu te joci.
Când Gabriela a rămas însărcinată am știut că viețile copiilor noștri nu sunt o alegere a noastră, că nu-i drum-napoi când minunea vieții este plantată într-un pântec sacru de femeie. Niciodată nu ne-a trecut prin cap că am avea dreptul să decidem dacă cei doi copii ai noștri merită sau nu merită să fie aduși pe lume, niciodată n-am pus viețile noastre deasupra vieților lor, ci am știut că pentru ei răspundem înaintea lui Dumnezeu, iar cu Dumnezeu nu te joci.
Când viața ni s-a aglomerat, când banii au început să vină, când lumea părea că ne deschide larg porțile, am știut că nu-i drum-napoi de pe calea credinței. Am știut că binecuvântarea noastră va merge înainte doar dacă mergem cu Dumnezeu de mână prin viața aceasta. N-am acceptat tentația de a ne descurca fără rugăciune, fără principiile Scripturii, fără Biserică și fără mărturisirea credinței prin vorbe și fapte publice. De pe calea credinței nu-i drum-napoi, pentru că pe urmele noastre este cineva care abia așteaptă să ne întoarcem pentru a ne face trofee în vitrina lui de victime distruse. Dar Diavolul ne poate aștepta mult și bine, că noi ne aruncăm ca Pavel spre cununa cerească, spre Hristos, Răsplătirea noastră.
