
Isus a rupt tăcerea adulților punând în mijlocul lor un copil; nu un rabin, nu un cărturar sau un fariseu riguros, ci un...copil!
Sunt nopți în care străbat ulițele satului meu și îmi întâlnesc prietenii din copilărie; cât de mult ne plăcea să ne jucăm împreună, cum opream timpul în loc jucându-ne cu o minge care de multe ori nici nu era rotundă. Ne plăcea la nebunie să ne trezim în hora jocului nostru cu câte un adult, ne părea ceva de vis să se joace părinții cu noi, sau câte un bunic, ce fericire să vezi cum un adult se decojește de haina lui de ,,om serios,, și se ,,prostește,, cu noi pe uliță...
Timpul ne-a crescut mari și am devenit posaci, nemulțumiți, căutători de bani și interese ucigătoare. Am uitat râsul, jocul, curăția, bunătatea, dragostea de a fi împreună. Ne-am izolat în casele noastre, în cutiile din plastic și tablă pe care le conducem zi de zi...ne-am rănit, ne-am bârfit, ne-am otrăvit simțurile, ne-am înstrăinat de voia bună, zâmbetul nostru a devenit tot mai rar și seara nu ne mai rugăm ,,Tatăl nostru...”
Mă rog să facem drum înapoi, să renunțăm la învelișul de rău, la stresul adus de pretinsa noastră maturitate...
Caută omul bun din tine, bucuria copilului ce îți apropie Împărăția; haideți, noi, ăștia mari și preocupați de te miri ce, să facem loc universului pierdut în zorii prunciei noastre.
Dumnezeu să binecuvinteze copiii de pretutindeni...dar și pe cel mic și pitit între amintiri, copilul din noi.
Vasi Duma