%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Bordelurile erau un loc comun în Antichitate și erau adesea amplasate între casele unor familii romane respectate.
Departe de a fi percepute ca fiind tabu, bordelurile erau unul dintre cele mai frecvente locuri de întâlnire pentru bărbații romani. Era considerat un comportament antisocial ca un bărbat să nu se implice în activități cu prostituatele.
Există două moduri prin care arheologii știu dacă o clădire descoperită era sau nu un bordel.
Primul este prin faptul că acest lucru este indicat – cu nume și prețuri pe o parte și „ocuupata” („ocupat” în latină) pe verso. Sau inscripții evidente, cum ar fi „cellae meretriciae” (patul prostituatei), care marcau scopul locației.
Cealaltă cale este reprezentată de descoperirea gropilor comune pentru copii.
În Antichitatea romană, copiii nu erau considerați oameni adevărați până când nu împlineau cel puțin doi ani. Tații aveau dreptul legal de a-și ucide copiii fără repercusiuni legale.
Acest lucru a făcut ca infanticidul să devină obișnuit în lumea antică. Prezența scheletelor de fetuși și de nou-născuți în gropile comune le oferă arheologilor un indiciu că ceea ce excavează ar putea foarte bine să fie un bordel.
În lumea antică nu exista nicio dilemă etică în aceste situații, deoarece copiii fuseseră complet dezumanizați în Antichitate. Ei „păreau umani”, dar erau „non complere personas” (nu erau încă persoane pe deplin), după cum spunea un scriitor antic.
Practicile infanticide erau considerate acceptabile, justificabile și necesare din cauza lipsei de contracepție și a faptului că adultul era (spre deosebire de copii, desigur) o „persoană completă” și, prin urmare, avea dreptul de a face ceea ce dorea.
Conceptul de valoare umană intrinsecă – faptul că ai demnitate, valoare și scop prin natura simplului fapt de a fi om – este străin de marea majoritate a istoriei umane.
Abia recent a fost acceptat pe scară largă, și numai datorită eticii iudeo-creștine, că valoarea ființei umane, indiferent de vârstă, etapă, situație, rasă, sex etc., s-a concretizat ca o normă socială.
Asist la o mulțime de conversații foarte relevante care mă întristează și mă îngrijorează în același timp. Mă îngrijorează starea modului în care privim demnitatea și valoarea umană – concepte justificate doar prin intermediul unui fundament biblic istoric. În calitate de istoric, îmi petrec mult timp citind scrierile păgânilor antici și, uneori, argumentele lor care justifică dezumanizarea și sacrificiile (sacrificii literale în multe cazuri) nu sună nici pe departe atât de vechi și îndepărtate pe cât ar trebui să fie.
Anticii nu aveau nicio reținere în privința sacrificiilor de copii pentru că dezumanizau complet copiii. Un alt memento că ceea ce societatea consideră potrivit nu echivalează cu adevărul, moralitatea sau dreptatea.
Un text de Wesley Huff
