Acum la … jumătate de secol (wow ???? ), pot spune cu mâna pe inimă că am avut parte de „aventure spirituale” câte pentru … trei vieți.   Am eșuat, am învins, am căzut și m-am ridicat mereu în minte gândul optimist: „nu sunt niciodată jos; fie sunt sus fie tocmai … mă ridic!”

Am încercat însă de fiecare dată să merg pe calea Lui cu hotărâre și încredere, chiar dacă de multe ori, trecut prin văi ale umbrelor, prin furtuni neanunțate și prin suferințe pe care, sincer, mi-aș fi ca vreun manual de utilizare a vieții să fie specificat la început, a trebuit să fiu dorit un GPS care-și atunci când trebuie să reconfigureze…

Am slujit cu pasiune și credință în ultimii 15 ani, cu un zâmbet (obosit) care trădează frământarea lăuntrică: „Doamne, numai Tu știi cum supraviețuiesc zilei de azi… de mâine, vedem noi. Tu ești acolo așa că, am încredere!”

Pot spune plin de încredere: Da, Dumnezeu a fost credincios în fiecare clipă!

50 de ani, în acest context, sunt o dovadă că viața, cu toate încercările ei, poate fi trăită cu demnitate, perseverență și mai ales cu un strop de zâmbet chiar și atunci când furtuna te prinde fără umbrelă.

Cadoul meu cel mai de preț rămâne tot … viața Teodorei pentru care spun „Mulțumesc, Doamne!” ❤ ️

Îmi doresc ca anii ce vin să fie mai ușor decât cei trecuți, bucuriile să fie tot mai des, suferințele mai rare, iar umorul și buna dispoziție să-și facă apariția!

Vă mulțumesc dreptul în parte pentru că îmi (ne) sunteți mereu aproape!

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Christian Dragomir