Acum, după ce a fost zdruncinată scena politică prin căderea guvernului, cred că majoritatea românilor se întreabă: oare ce se va întâmpla după aceea?

Deși președintele ne-a asigurat că tranziția va fi pașnică și se va face rapid, se pare că rănile produse prin încălcarea protocoalelor semnate anterior sunt greu de vindecat.

Dacă, pentru oameni, ceea ce se va întâmpla în continuare este încă o enigmă, pentru Dumnezeu viitorul este cunoscut, iar ceea ce urmează să se întâmple va fi, de fapt, o împlinire a planului Său.

După ce Dumnezeu i-a descoperit lui Daniel visul lui Nebucadnețar, care era un anunț referitor la ceea ce se va întâmpla pe scena istoriei în decursul timpului, acesta a mărturisit:

„Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veșnicie în veșnicie! A Lui este înțelepciunea și puterea. El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați; El dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți!” (Daniel 2:20-21)

Această mărturisire descoperă suveranitatea divină, conform căreia Dumnezeu schimbă vremurile, răstoarnă și pune conducători, fiind sursa înțelepciunii și a puterii. Autoritatea pământească este supusă celei divine, iar Dumnezeu dirijează istoria, ridicând sau înlăturând conducători după planurile Sale.

De aceea, în loc să căutăm vinovații pentru criza politică, suntem chemați să ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu și să-I recunoaștem suveranitatea și autoritatea.

În același timp, trebuie să învățăm că Dumnezeu nu intră niciodată în criză. Chiar și atunci când planul Său pare imposibil de îndeplinit, biruința este a Lui, fiindcă El este Cel Atotputernic.

Totodată, trebuie să înțelegem că aici, pe pământ, nimic nu este veșnic, ci totul este vremelnic. Expresii precum „fost președinte” sau „fost prim-ministru” ne arată clar că pozițiile sociale, indiferent de rangul lor, sunt trecătoare.

Însă aceste crize politice, care generează, la rândul lor, crize economice și sociale, trebuie să fie pentru noi un puternic semnal de alarmă. Ele ne arată că trăim vremuri tulburi.

Când am vizitat cascada Niagara, am observat că râul, care curge liniștit multă vreme, începe, la un moment dat, să se agite. Apa devine tot mai învolburată și înaintează cu repeziciune, până când se prăvălește în hău.

La fel, evenimentele pe care le trăim, atât la nivel național, cât și internațional, par să indice o astfel de agitare a „apelor”. De aceea, în fața instabilităților politice, a crizelor financiare și a conflictelor de tot felul, rămâne întrebarea: „Omenire, încotro?”

Pentru ca prăbușirea să nu fie totală și permanentă, trebuie să învățăm din experiența lui Nebucadnețar, marele împărat al Imperiului Babilonian. Deși a avut parte de descoperiri divine despre viitorul omenirii, inițial el nu a învățat nimic din toate acestea.

Fascinat de propria putere și de măreția imperiului său, Nebucadnețar a ajuns să se considere de neînlocuit. Însă, în momentul în care și-a atribuit toate meritele pentru realizările sale, a pierdut domnia.

Dumnezeu i-a luat și mințile, iar el nu doar că a pierdut tronul, ci a pierdut și demnitatea umană, ajungând asemenea fiarelor câmpului. Numai că, după o perioadă de smerire, a învățat că fără Dumnezeu nu poate face nimic.

Atunci și-a ridicat ochii spre cer. Iar în momentul în care L-a recunoscut pe Dumnezeu, a început și restaurarea sa: și-a recăpătat mintea, demnitatea și tronul.

În acest sens, mărturisirea lui este una profundă:

„După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt și am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, a cărui stăpânire este veșnică și a cărui Împărăție dăinuie din neam în neam.

Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”

În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut.

Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Daniel 4:34-37)

Această mărturisire arată o transformare radicală: de la mândrie și aroganță la smerenie, pocăință și recunoașterea lui Dumnezeu.
Iar acest proces al înălțării a urmat câțiva pași clari:

1. Ridicarea ochilor spre cer – începutul restaurării.
2. Lauda adusă lui Dumnezeu.
3. Recunoașterea suveranității Sale veșnice.
4. Conștientizarea micimii omenești.
5. Recunoașterea restaurării ca dar divin.

De aceea, ca o concluzie, rămâne întrebarea: unde te afli în acest proces? Te ridici sau te cobori?

Dacă ai plătit prețul necredinței, al egocentrismului sau al aroganței, nu uita că Dumnezeu poate să te înalțe, indiferent de cât de mult ai căzut. Recunoaște-L în toate căile tale, smerește-te sub mâna Lui cea puternică. Apoi laudă-L și preamărește-I Numele.

Din acel moment va începe și pentru tine procesul înălțării. Chiar dacă acesta poate nu va însemna bogății sau poziții sociale în această lume, cu siguranță va însemna o înălțare deplină în Împărăția lui Dumnezeu.

De aceea, pentru a fi înălțat, aplică imperativul rostit de apostolul Petru, care ne îndeamnă:

„Smeriți-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.” (1 Petru 5:6)

Doamne ajută,
Pastor Dan Boingeanu