Cazul familiei Samson ridică o întrebare gravă, care nu mai poate fi ignorată: cum este posibil ca doi copii cu cetățenie română să fie ținuți de părinții lor, împotriva voinței familiilor și în ciuda lipsei unor dovezi penale, fără o intervenție fermă din partea statului român?

Nu mai vorbim aici despre o dispută administrativă sau despre diferența de viziune între o familie și un sistem social. Vorbim despre două fete, cetățeni români, care au fost luate din sânul familiilor în urma unor acuzații retractate și care, în loc să fie redate părinților, au fost menținute în custodia statului suedez pe baza unor argumente ce țin de credință, valori și stil de viață .

This situație ridică o problemă extremă de serioasă: nu doar a drepturilor familiei, ci a responsabilității statului român față de propriile cetățeni.

După închiderea anchetei penale fără nicio acuzație, continuarea separării copiilor de părinți nu mai poate fi justificată prin argumente de siguranță imediată. În schimb, asistăm la o schimbare de paradigmă, în care credința creștină a familiilor și valorile morale sunt tratate ca factori de risc.

În același timp, copiii sunt supuși unor măsuri extreme: separă de părinți, limitează contactul cu familia, izolare și chiar decizii privind identitatea lor.

Când un stat reține copii fără o bază penală solidă, ignoră dorința familiilor și produce suferință evidentă, apare inevitabil întrebarea: mai este această protecție sau devine o formă de reținere abuzivă?

Sara și Tiana nu sunt doar minori ostatici într-un sistem social străin. Ele sunt exclusiv cetățeni români.

Acest fapt schimbă complet responsabilitatea situației.

Statutul român are obligația clară de a-și proteja cetățenii, oriunde s-ar afla. Nu este doar o castă de imagine sau de reacție politică, ci de responsabilitate concretă.

În acest caz, există deja solicitări oficiale de repatriere și implicare diplomatică, apoi întârzie să apară .

Întrebarea care se ridică este simplă și directă: Cât de departe trebuie să mărgă o situație pentru ca statul român să intervină decisiv?

Lipsa unei reacții ferme transmite un semnal periculos: că cetățenii români din diaspora pot fi lăsați fără apărare în fața unor decizii discutabile ale altor state.

Astăzi este vorba despre familia Samson.

Mâine poate fi orice altă familie românească aflată în afara granițelor.

Dacă statul nu apără cetățenii în astfel de situații sensibile, încrederea în protecția oferită de această gravă afectată.

Este momentul ca instituția statului român să trateze acest caz cu maximă seriozitate și urgență.

Nu este suficientă sau implicare formală sau simbolică.

Această nevoie de:

• intervenție diplomatică fermă,

• presiune instituțională susținută,

• utilizarea tuturor mecanismelor europene și internaționale disponibile,

• și, mai ales, o poziție clară în apărarea drepturilor copiilor.

Nu se cere un privilegiu. Se cere respectarea unor drepturi fundamentale: dreptul la familie, la identitate, la protectie reala.

Cazul familiei Samson nu mai este doar problema unei familii sau a unei comunitati religioase. Este un test pentru statul român.

Este testul responsabilității față de propriile cetățeni.

Este testul demnității naționale.

Și este testul curajului de a spune clar: cetățenii români nu sunt singuri, oriunde s-ar afla.

Dacă aceste principii nu sunt apărate acum, atunci când?

Nelu Filip